Ciclul seminarelor din cadrul trainingului „Comunicare și antreprenoriat social în diasporă”, susținut de către președinta Comunității moldovenilor din Quebec, Ala Mândâcanu, a ajuns la final. Ala Mândâcanu a declarat pentru IPN că participanții s-au arătat extrem de interesați de subiectele ce țin de comunicarea eficientă, manipularea în comunicare, dar și de atmosfera din diasporă și mesajele care vin de acolo.
Ala Mândâcanu spune că a organizat un asemenea training în premieră și că pentru ea a fost extrem de interesant să-și împărtășească experiența canadiană de nouă ani. În calitate de fost decan al Facultății de comunicare și jurnalism la ULIM, dar și deputat în Parlamentul Republicii Moldova în perioada 1994-2001, a discutat cu participanții despre energiile pozitive pe care le are diaspora și care trebuie folosite aici, acasă.
Președinta Comunității moldovenilor din Quebec a menționat că a ajuns la concluzia că în Republica Moldova avem multe rezerve nefolosite. În opinia sa, oamenii trebuie să fie conștienți că o comunicare trebuie realizată în stare de echilibru, iar agresivitatea și violența verbală nu pot aduce rezultate bune. În cadrul seminarelor s-a discutat și despre dezvoltarea dinamică a colectivelor, dar și despre identificarea unor lideri pentru elitele politice.
Trainingul a avut loc în perioada 5-15 iunie, în cadrul Programului Diaspora Engagement Hub „Reîntoarcerea profesională a diasporei”. Programul este implementat de Organizația Internațională a Migrației în Moldova, în parteneriat cu BRD, în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului instituțional al Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării”, finanțat de Agenția pentru dezvoltare și Cooperare.