logo

În luna martie 2007 indicatorii cantitativi ai pieţei monetare au crescut faţă de luna precedentă


https://www.ipn.md/ro/in-luna-martie-2007-indicatorii-cantitativi-ai-pietei-monetare-au-7966_964698.html

În luna martie 2007 indicatorii cantitativi ai pieţei monetare au crescut faţă de luna februarie 2007. Volumul total al tranzacţiilor pe piaţa monetară efectuate de către bănci a însumat cca 1,05 mlrd lei, majorându-se cu cca 505 mil. lei, sau cu 91,5 la sută comparativ cu luna februarie 2007. Potrivit datelor băncii centrale, volumul creditelor/depozitelor interbancare în lei s-a majorat faţă de luna februarie 2007 cu 512,7 mil. lei, sau cu 97,2 la sută, consemnând valoarea de cca 1,04 mil. lei, din care 81,5 la sută au fost reprezentate de tranzacţiile overnight. Rata medie ponderată la credite/depozite interbancare a constituit 11,18 la sută anual, fiind în scădere cu 0,08 puncte procentuale faţă de luna precedentă. Termenul mediu ponderat al tranzacţiilor în luna gestionară a constituit 4 zile. Volumul tranzacţiilor de vânzare-cumpărare efectuate în luna martie 2007 pe piaţa secundară a hârtiilor de valoare de stat a înregistrat 6,2 mil. lei, cu 9,5 mil. lei mai puţin faţă de luna februarie 2007. Tranzacţiile de vânzare-cumpărare cu Certificatele Băncii Naţionale a Moldovei au însumat 8 mil. lei. Rata medie ponderată a profitului la operaţiunile cu HVS a constituit 11,31 la sută anual, diminuându-se cu 0,56 puncte procentuale faţă de luna precedentă. Termenul mediu ponderat până la scadenţă al HVS tranzacţionate a fost de 181 zile. Rata medie ponderată a profitului la CBN comercializate pe piaţa secundară a constituit 13,86 la sută (în scădere cu 0,02 puncte procentuale) cu termenul mediu ponderat până la scadenţă de 25 zile. Ratele de referinţă interbancare la finele lunii martie au înregistrat următoarele valori: rata de referinţă CHIBOR overnight – 12,1 la sută, CHIBOR 1 lună – 13,75 la sută şi la CHIBOR 3 luni – 14,46 la sută.