logo

În localurile în care se fumează poluarea aerului depăşeşte de 19 ori norma prevăzută


https://www.ipn.md/ro/in-localurile-in-care-se-fumeaza-poluarea-aerului-depaseste-de-19-ori-norma-prev-7967_1008314.html

Un studiu al Ministerului Sănătăţii constată că în localurile de alimentaţie publică în care se fumează poluarea aerului depăşeşte cu mult normele stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Cercetarea a vizat 25 de localuri din Chişinău, transmite IPN.

În 10 dintre localurile verificate se fumează liber, în alte 10 sunt amenajate spaţii pentru nefumători şi fumători, iar în 5 localuri fumatul este interzis. Medicii Centrului Naţional de Sănătate Publică au monitorizat calitatea aerului timp de 30 de minute în fiecare local. Probele de aer au fost prelevate în orele de vârf, când în localuri se aflau cei mai mulţi clienţi.

Rezultatele de laborator au demonstrat că cel mai poluat aer îl respiră persoanele din localurile în care se fumează liber. Concentraţia de pulbere cu substanţe nocive depăşea de 19 ori norma prevăzută de OMS pentru 24 de ore. Doar în cele 5 localuri în care fumatul este interzis calitatea aerului coincidea cu normele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Viceministrul sănătăţii, Svetlana Cotelea, a menţionat, în cadrul şedinţei Consiliului Naţional de Coordonare în domeniul Controlului Tutunului, că cei mai expuşi pericolului sunt angajaţii localurilor în care se fumează, chiar dacă spaţiile sunt dotate cu sisteme de ventilaţie. S-a constatat, de asemenea, că  fumul de ţigară din spaţiile pentru fumători pătrunde în zona persoanelor nefumătoare.

Recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în acest sens ţin de adoptarea legislaţiei naţionale care interzice complet fumatul în toate localurile publice şi locurile de muncă de tip deschis, inclusiv în toate restaurantele şi alte instituţii de agrement.