logo

În frigiderele din țară sunt 120 de mii de tone de mere. Se caută piețe de desfacere


https://www.ipn.md/ro/in-frigiderele-din-tara-sunt-120-de-mii-de-7966_1088907.html

Circa 120 de mii de tone de mere se păstrează în frigiderele din țară, conform datelor Moldova Fruct. Pentru comercializarea acestor fructe este important să se identifice piață de desfacere cât mai curând posibil. De ceva timp, merele moldovenești sunt exportate în România. Într-o conferință de presă, ministrul agriculturii, Viorel Gherciu, a spus că au fost organizate ședințe cu reprezentanții rețelelor comerciale din România, iar unele dintre acestea au confirmat că primele tiruri cu mere din Republica Moldova au ajuns la ei. Acum se poartă negocieri să fie extins asortimentul de mere exportat. Inițial s-a optat pentru soiurile galbene, acum se poartă discuții și pentru cele roșii, transmite IPN.

Săptămâna viitoare, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, va merge în Egipt, unde va discuta cu omologul său aspectele semnării Acordului de Liber Schimb, care prevede inclusiv și exportul de mere pe această piață, a comunicat Viorel Gherciu.

Ministrul mai spune că pentru merele din Republica Moldova este deschisă piața din India, dar nu se poate vorbi despre o intrare imediată cu stocurile existente, deoarece cantitățile în această privință sunt stabilite din timp. Oficialul a mai spus că va avea o întrevedere cu ambasadorul Chinei în Republica Moldova, cu care la fel va discuta diversificarea produselor agro-alimentare exportate pe piața chineză.

În altă ordine de idei, Viorel Gherciu, a comunicat că a discutat cu reprezentanții Ministerului Agriculturii al României ca să fie asigurat un coridor verde la transportul de mărfuri ușor alterabile, cât și la mărfurile agro-alimentare. Oficialul li-a exprimat speranța  că în viitorul apropiat nu doar pe la Galați, dar și pe la Ungheni va fi asigurat exportul pe cale feroviară, care este mai ieftin decât transportul rutier. La fel se discută despre transportul de mărfuri pe calea apei, care este cel mai rentabil din punct de vedere al cheltuielilor suportate.