logo

În formatul 5+2 lipseşte sinceritatea, liderul PLDM


https://www.ipn.md/ro/in-formatul-52-lipseste-sinceritatea-liderul-pldm-7965_1011069.html

În formatul de negocieri 5+2 pentru reglementarea conflictului transnistrean lipseşte sinceritatea a doi participanţi – formal este Tiraspolul şi Moscova, dar practic sunt doar cei de la Moscova. Declaraţia aparţine preşedintelui PLDM, Vlad Filat, fost premier, transmite IPN.

Vlad Filat a spus, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, că este important să existe sinceritate, nu să se vorbească una, să gândească alta şi să se facă a treia, pentru că problemele care sunt discutate au rezolvare imediată, doar dacă se doreşte.

Fostul premier crede totuşi că o mai bună soluţie decât formatul 5+2 nu există la ora actuală. Însă acesta poate fi îmbunătăţit. Spre exemplu, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană ar trebui să schimbe statutul de observatori pe cel de participanţi cu drepturi depline.

Referindu-se la Coşul III de negocieri, care se referă la statutul special al regiuni transnistrene, fostul prim-ministru a spus că deocamdată nu există acceptul formal din partea Tiraspolului. „Nu există încă dorinţă din partea celor care reprezintă Tiraspolul şi Federaţia Rusă de a purcede la aceste negocieri, care vizează inclusiv identificarea statutului regiunii transnistrene post-reglementare”, a subliniat Vlad Filat.

Liderul PLDM are convingerea că procesul de integrare europeană  va influenţa pozitiv procesul de reintegrare a ţării. Integrarea europeană presupune rezolvarea problemelor pentru oameni, nu crearea problemelor.