logo

În cursa prezidențială ar putea concura cel mult opt candidați


https://www.ipn.md/ro/in-cursa-prezidentiala-ar-putea-concura-cel-mult-opt-8008_1076553.html

Perioada de recepționare a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de președinte s-a încheiat. Comisia Electorală Centrală menționează că în cursa prezidențială din 1 noiembrie ar putea fi cel mult opt concurenți, transmite IPN.

Până în prezent, au fost înregistrați șase concurenți electorali, iar dosarele altor doi candidați sunt în proces de examinare.

Sunt înregistrați: candidatul Partidului Politic Partidul Nostru, Renato Usatîi, candidatul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, candidatul Partidului Liberal Democrat, Tudor Deliu, actualul președinte, Igor Dodon, care candidează independent, candidatul Partidului Politic Șor, Violeta Ivanov și candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu. CEC mai urmează să decidă cu privire la înregistrarea în cursă a candidatului Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu, și a candidatului desemnat de Blocul Electoral UNIREA, Dorin Chirtoacă.

Conform prevederilor Codului Electoral, perioada de desemnare a candidaţilor la funcția de președinte începe cu 60 de zile înainte de ziua alegerilor şi se termină cu 30 de zile înainte de ziua alegerilor.