logo

În cursa pentru șefia capitalei au fost înregistrați 27 de candidați


https://www.ipn.md/ro/in-cursa-pentru-sefia-capitalei-au-fost-inregistrati-27-8012_1100126.html

Consiliul electoral al circumscripției electorale municipale Chișinău a finalizat procedura de examinare a dosarelor depuse de pretendenții la funcția de primar al municipiului Chișinău. În total, au fost înregistrați 27 de candidați.

Contactată de IPN, președinta Consiliului, Viorica Gadîmba, a precizat că în total au fost depuse 30 de dosare. Dosarul lui Mihail Bagas a fost retras de către Partidul Liga Orașelor și Comunelor, iar Andrei Donică de la Mișcarea Profesioniștilor „Speranța-Nadejda” nu a fost admis în cursă electorală pentru că fost deja înregistrat în calitate de candidat la funcția de primar al satului Condrița. De asemenea, nu a fost înregistrată Tatiana Gorea, care intenționa să candideze independent. Aceasta după ce Consiliul a nu a validat toate semnăturile colectate.

Ordinea prealabilă în buletinul de vot urmează să fie ajustată:

1. Vasile Costiuc de la Partidul Democrația Acasă
2. Ruslan Codreanu de la Blocul electoral „Ruslan Codreanu”
3. Constantin Butucel de la Partidul Acasă Construim Europa
4. Ion Ștefăniță de la Mișcarea Respect Moldova
5. Diana Caraman de la Partidul Comuniștilor
6. Lilian Carp de la Partidul Acțiune și Solidaritate
7. Anatol Usatîi de la Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei
8. Vadim Brînzaniuc de la Partidul Social Democrat European
9. Ion Bulgac de la Coaliția pentru Unitate și Bunăstare
10. Adrian Albu de la Partidul Socialiștilor
11. Mihail Poleanschi de la Congresul Civic
12. Victor Chironda de la Partidul Platforma Demnitate și Adevăr
13. Oleg Burlacu de la Partidul Liberal Democrat
14. Vasile Bolea de la Partidul politic Renaștere
15. Roman Mihăeș de la Partidul Național Liberal
16. Ion Ceban de la Partidul Mișcarea Alternativa Națională
17. Dragoș Galbur de la Partidul Național Moldovenesc
18. Alla Popova de la Partidul Patrioții Moldovei
19. Anatolie Prohnițchi de la Partidul Verde Ecologist
20. Cristina Vulpe de la Partidul politic „Șansă”
21. Ion Purice de la Partidul Liberal.
22. Ruslan Popa de la Partidul politic Noua Opțiune Istorică
23. Ștefan Urîtu de la Partidul politic Voința Poporului
24. Andrei Munteanu de la Partidul politic NOI
25. Arina Spătaru de la Partidul Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa
26. Ștefan Gligor de la Partidul Schimbării
27. Tatiana Platon de la Partidul politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei.

Pe 5 noiembrie, în Republica Moldova vor avea loc alegeri generale locale. Urmează să fie aleși 898 de primari și 11 058 de consilieri locali.