De la începutul anului curent de studii, în toate colegiile din ţară este implementat Sistemul de Credite de Studii. Astfel, elevii care au fost admişi în anul I în colegii au posibilitatea să aleagă unele discipline de studiu. Prin cursurile la libera alegere, elevii au posibilitatea să obţină o calificare complementară din cadrul altor specialităţi. Sistemul de credite este implementat la scară naţională după ce a fost pilotat cu succes, pe parcursul anului de studii 2013-2014, în 13 instituţii de învăţământ mediu de specialitate din ţară, transmite IPN.
Potrivit Regulamentului de organizare şi desfăşurare a procesului educaţional în baza Sistemului de Credite de Studii, elevul va trebui să acumuleze pe parcursul anilor de studii 120 de credite, alte 10 credite urmând să fie acumulate de elevi în cadrul disciplinelor la libera alegere.
Elevii vor trebui să înveţe, în mod obligatoriu, o limbă străină, un curs de tehnologie a informaţiei, precum şi unul de comunicare.
În Republica Moldova sunt deschise 45 de colegii în care îşi fac studiile în jur de 29 de mii de elevi.