În Consiliul municipal Chișinău au fost constituite trei fracțiuni. Este vorba despre fracțiunile cu cele mai multe mandate – Mișcarea Alternativa Națională, Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Socialiștilor, transmite IPN.
Ședința a început la 10.00, cu scandal și acuzații reciproce. Consiliera PAS, Zinaida Popa, a blocat tribuna centrală, cerând ca pe ordinea de zi să fie incluse mai multe chestiuni, inclusiv audieri ale responsabililor din domeniul social. Consilierii din Mișcarea Alternativa Națională și cei din Partidul Socialiștilor nu au susținut propunerile, insistând ca pentru început să fie create fracțiunile și comisiile permanente ale CMC.
După zeci de minute de ceartă, pe fundalul scandărilor persoanelor care au venit să ceară finanțare pentru grupele cu program prelungit și pentru asistenții personali, ședința a fost întreruptă, iar după pauză, în jur de ora 13.00, aleșii locali au revenit în sală și au constituit fracțiunile și comisiile.
Fracțiunile PAS și MAN au câte 20 de consilieri.
Președinta fracțiunii PAS este Zinaida Popa. Vicepreședinți sunt Dumitru Ivanov și Sergiu Stoian, iar secretar – Galina Comendant.
Fracțiunea MAN va fi condusă de către Serghei Afanasenco. În calitate de vicepreședinți au fost desemnați Grigore Bejenaru, Liudmila Polodiuc, Alexandru Aghenie, Lilia Maximenco și Corneliu Pântea, iar Iulia Nicorici – secretar al fracțiunii.
Fracțiunea Partidului Socialiștilor este constituită șase consilieri. Aceasta va fi condusă de Adrian Lebedinschi. Vicepreședinte va fi Alexandr Odințov, iar secretarul fracțiunii – Ala Ursu-Antoci.
În CMC se mai regăsesc consilieri ai Partidului Comuniștilor – două mandate, precum și Partidului politic „Renaștere”, Partidului Platforma Demnitate și Adevăr și Partidului politic Partidul Nostru – câte un consilier în CMC.
Ședința Consiliului municipal Chișinău a fost convocată prin dispoziția primarului general, Ion Ceban. Anterior, fracțiunea PAS a încercat să convoace CMC cu o treime din numărul de consilieri aleși, însă toate trei încercări au eșuat din lipsă de cvorum.