logo

În cimitirele din Chișinău se fac lucrări de salubrizare în preajma Paștilor


https://www.ipn.md/ro/in-cimitirele-din-chisinau-se-fac-lucrari-de-salubrizare-7967_1103831.html

În cele 11 cimitire din municipiul Chișinău au început lucrările de salubrizare și de evacuare a deșeurilor. Autoritățile municipale îndeamnă și cetățenii să vină să facă ordine la mormintele apropiaților, transmite IPN.

„Tradițional în preajma sfintelor sărbători de Paști, desfășurăm o activitate amplă de salubrizare și evacuare a deșeurilor de pe teritoriul celor 11 cimitire. Săptămâna trecută am implicat 11 unități de transport, dar și aproape 60 de angajați. Astfel, cu forțele proprii am reușit să evacuăm în jur de 155 de metri cubi de deșeuri solide”, a declarat la ședința operativă de la Primărie Ludmila Boțan, administrator al Combinatului Servicii Funerare.

Potrivit ei, weekendul trecut s-a văzut un flux sporit de vizitatori, mai ales la cimitirul „Sfântul Lazăr” din strada Doina. Respectiv, au fost și foarte multe automobile, fapt care îngreunat circulația autospecialelor. S-a decis ca în weekendul următor serviciile municipale să intervină pe parcursul nopții, ca cetățenii să mai poată veni cu mașinile. Însă în perioada următoare, accesul automobilelor va fi restricționat pe teritoriul cimitirului.

„Venim cu un îndemn către toți cetățenii care au rude înmormântate să vină din timp să facă ordine pe suprafețele mormintelor”, a mai spus Ludmila Boțan.

Totodată, șeful Direcției generale mobilitate urbană, Vitalie Mihalache, a precizat că și în acest an de Paștile Blajinilor va fi organizat transport municipal gratuit pentru deplasarea la cimitirul „Sfântul Lazăr” din strada Doina.