Procuratura militară Chişinău a dispus începerea urmăririi penale pe cazul soldatului în termen al Armatei Naţionale care s-a împuşcat duminică, 27 octombrie. A fost format un grup de urmărire penală, alcătuit din procurori din cadrul Procuraturii militare Chişinău, care iau în calcul mai multe versiuni care ar fi putut duce la decesul militarului. Aceştia examinează versiunea sinuciderii, dar şi versiunea aplicării faţă de victimă a relaţiilor neregulamentare în unitate, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale.
Concomitent, procurorii au dispus efectuarea expertizelor medico-legale şi criminalistice, dar şi altor acţiuni de urmărire penală în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor care au dus la decesul tânărului.
Soldatul era originar din raionul Copceac, Ciadîr-Lunga, avea 18 ani şi fusese încorporat în serviciul militar în termen pe 23 iulie curent în oraşul Cahul. Pe 28 august victima a fost repartizată pentru continuarea serviciului militar în Batalionul de Gardă al Armatei Naţionale din capitală.
Duminică, aproximativ la ora 11.30, la postul nr. 2 al Batalionului de Gardă, militarul a fost depistat fără cunoştinţă, cu o plagă penetrantă prin armă de foc în regiunea capului şi şoc traumatic gradul IV. În drum spre Spitalul Clinic Militar Central soldatul a decedat. În cadrul exercitării serviciului de gardă acesta avea asupra sa pistol mitraliară tip AKM şi 2 încărcătoare cu 58 de cărtuşe de luptă şi 2 de manevră, calibru 7,62 mm.
Acesta este al treilea caz presupus de sinucidere în acest an. Primul caz a avut loc în iunie, când un soldat în termen al Armatei Naţionale a fost găsit strangulat în vecinătatea Bazei de instruire militară Bulboaca. Al doilea caz a avut loc în iulie, când un soldat de 19 ani s-a împuşcat.