De la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent în municipiul Chșinău au fost vaccinați împotriva noului coronavirus 60 la sută dintre angajații din educație. Până la începutul noului an școlar se planifică să fie imunizați 70 la sută dintre salariații din învățământ. Un anunț în acest sens a făcut astăzi, 2 august, Viorica Negrei, șef-adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău, la ședința operativă a serviciilor municipale, transmite IPN.
Responsabila de la DGETS a menționat că, printr-o scrisoare, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a anunțat că în anul de studii 2021-2022 se vor aplica aceleași forme de învățământ, în contextul COVID-19, ca și în anul trecut de studii. La decizia fondatorului, se aplică modelul, în funcție de situația epidemiologică din localitate. Unul dintre cele șapte modele prevede învățământul la distanță, iar altul – cu prezență fizică în clase, aceste forme fiind analizate și discutate la moment, a specificat Viorica Negrei.
Olga Ursu, viceprimar al municipiului Chișinău a precizat că în capitală a fost declarat Cod galben de urgență în sănătate publică, din cauza creșterii constante a numărului cazurilor de COVID-19. Medicii raportează un număr mai mare de spitalizări, dar și al cazurilor de decese, asociate COVID-19, a subliniat edilul.
Olga Ursu a atenționat că în centrele de vaccinare din municipiu sunt disponibile toate tipurile de seruri anti-COVID-19 solicitate, inclusiv cele aprobate la nivel internațional. Vaccinarea rămâne a fi o prioritate pentru toți, cu atât mai mult cu cât se apropie începutul unui nou an școlar, a relevat viceprimarul.
La 30-31 iulie, în Chișinău s-a desfășurat un maraton al vaccinării angajaților din educație. Pe parcursul acestor două zile, au fost imunizați 850 de profesori școlari din municipiu, acesta fiind un indicator foarte bun. Cele 70 de puncte de vaccinare din capitală activează în continuare șapte zile din șapte, de la ora 8.00 până la 18.00, inclusiv punctele mobile de imunizare, troleibuzul și autobuzul, a menționat Olga Ursu.