logo

În cadrul reformei de legalizare a capitalului au fost înregistrate tranzacţii de peste 100 mln lei


https://www.ipn.md/ro/in-cadrul-reformei-de-legalizare-a-capitalului-au-fost-inregistrate-7966_968861.html

Din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 111 privind reformele de liberalizare a economiei - 27 aprilie 2007 - au fost înregistrate 35 de tranzacţii de legalizare a capitalului în sumă de 112mln. lei. Suma taxei de liberalizare(de 5%) transferată în buget se cifrează la 5,6mln. lei, transmite Info-Prim Neo. Potrivit Nataliei Plămădeală, şefa direcţiei evidenţa contribuabililor şi a veniturilor la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (IFPS), pe parcusrul anului curent a fost legalizat capital în sumă de circa 8 mln lei, iar suma transferată la buget de la taxa de legalizare a constituit 390 mii lei. Plămădeală a precizat că din numărul total de tranzacţii 15 au constituit tranzacţii de legalizare a mijloacelor băneşti de către persoanele fizice, iar în restul cazurilor au fost legalizate bunuri imobiliare (clădiri, utilaje şi alte active), precum şi valori mobiliare şi cote-părţi în SRL-uri şi alte societăţi comerciale. În Legea bugetului de stat pentru 2008 sunt prevăzute mijloace de la legalizarea capitalului în sumă de 295 mln lei . Vadim Ciobanu, şeful direcţiei politici structurale la Ministerul Economiei şi Comerţului, a menţionat în acelaşi context că cele mai multe tranzacţii de legalizare vor fi înregistrate, probabil, în trimestrul al patrulea al anului, în condiţiile cînd procesul de legalizare se va încheia la 31 decembrie 2008. „ Ministerul desfăşoară mai multe seminare în raioanele republicii, în cadrul cărora sunt mediatizate formele de capital care pot fi legalizate, procedura de legalizare, etapele acesteia. Ciobanu a reamintit, că potrivit prevederilor legii, se admite legalizarea capitalului care anterior a fost înregistrat pe numele unor persoane terţe sau nu a fost declarat de către proprietarii lui reali. Formele de capital care pot fi legalizate sunt mijloacele băneşti de către persoanele fizice şi bunurile imobiliare (clădiri , utilaje şi alte active), valorile mobiliare, cotele părţi în capitalul social al societăţilor comerciale de către persoane fizice şi juridice. Scopul legalizării este reducerea importanţei economiei subterane, intrarea în drepturi de proprietate a adevăraţilor posesori ai activelor de capital, ce va conduce la ameliorarea administrării afacerilor, optimizarea impozitării viitoare a agenţilor economici, care beneficiază de legalizarea capitalului. Legalizarea capitalului, de rând cu amnistia fiscală (care s-a încheiat) şi introducerea de la 1ianuarie 2008 a cotei 0 la impozitul pe profitul nedistribuit al întreprinderilor, constituie pachetul de reforme de liberalizare a economiei, lansate de preşedintele Vladimir Vorinin şi legiferate de parlament la 27 aprilie 2007.