logo

În bugetul pentru anul viitor vor fi prevăzute în premieră finanţări pentru acţiuni orientate spre reintegrarea ţării


https://www.ipn.md/ro/in-bugetul-pentru-anul-viitor-vor-fi-prevazute-in-premiera-7965_971809.html

În proiectul Legii bugetului pentru anul 2009 sunt prevăzute, în premieră, surse pentru finanţarea acţiunilor orientate spre reintegrarea ţării. Este vorba de 10 mln lei. „Reintegrarea a fost şi rămâne o prioritate pentru actuala guvernare. Sunt primele mijloace alocate din buget în acest scop. Sumele vor creşte pe viitor şi sperăm şi la alte contribuţii în acest fond al reintegrării, inclusiv din partea diferitor organizaţii private, donatori externi”, a declarat premierul Zinaida Greceanâi, în conferinţa de presă susţinută la şase luni de activitate a actualei echipe a executivului, transmite Info-Prim Neo. „Este clar că procesul de negocieri nu poate fi uşor, însă, trebuie să cunoască toată lumea că opţiunea noastră pentru formatul 5+2 este una absolut fermă. De asemenea, insistăm ca desfăşurarea negocierilor să fie în strictă conformitate cu prevederile Legii despre statutul juridic special al localităţilor din stânga Nistrului”, a mai spus Greceanâi. Premierul a subliniat că în ultimul timp se atestă o apropiere vădită a ambelor maluri în mai multe domenii de interes comun. Agenţii economici transnistreni beneficiază de aceleaşi înlesniri în comerţului cu UE ca şi întreprinzătorii din dreapta Nistrului. Circa 70% din exporturile raioanelor din stânga Nistrului sunt direcţionate pe pieţe UE. Primul ministru a apreciat ca fiind fructuoasă şi colaborarea cu autorităţile de la Tiraspol în procesul de lichidare a consecinţelor inundaţiilor. „Datorită acestei abordării constructive din partea acestor funcţionarilor transnistreni, echipamentele medicale oferite de SUA au nimerit şi în spitalele şi policlinicile din stânga Nistrului”, a subliniat Zinaida Grecianâi. Şeful executivului şi-a exprimat speranţa că mijloacele preconizate în bugetul pentru anul 2009, vor intensifica contactele umane şi economice dintre cele două maluri, precum şi colaborarea dintre diferite structuri ale administraţiei publice.