logo

În anul curent din vânzarea şi privatizarea bunurilor domeniului public urmează să fie obţinute 155 milioane de lei


https://www.ipn.md/ro/in-anul-curent-din-vanzarea-si-privatizarea-bunurilor-domeniului-public-urmeaza--7966_963281.html

155 milioane de lei urmează să fie obţinute în anul curent de la vânzarea şi privatizarea bunurilor domeniului public. Totodată, potrivit prevederilor Legii bugetului pe anul 2007, la bugetul de stat urmează să fie transferate dividende aferente cotei de participare a statului în societăţi pe acţiuni în valoare de 196,3 mil. lei şi defalcări din profitul net al întreprinderilor de stat – 20 mil. lei. Aceste mijloace financiare urmează să fie obţinute prin prisma modificărilor la Legea cu privire la întreprindea de stat şi noua Lege cu privire la administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice. Proiectul Legii cu privire la administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice reprezintă una din principalele iniţiative legislative al Agenţiei Privatizării în anul 2006. Legea în cauză are drept scop substituirea totalităţii actelor legislative şi normative în domeniul privatizării şi diversificarea instrumentelor statului în domeniul administrării şi deetatizării proprietăţii publice. Acest proiect a fost susţinut şi de către organismele internaţionale şi a fost adoptat de legislativ la 28 decembrie 2006 în prima lectură. De la vânzarea şi privatizarea bunurilor domeniului public în anul 2006 au fost încasate circa 167,6 mil. lei, executarea prevederilor Legii bugetului de stat pe anul 2006 fiind îndeplinită la nivel de 108,1%. În Registrului patrimoniului public, în care sunt înscrise date despre agenţii economici ce dispun de patrimoniu public şi valoarea acestuia, figurează la moment 350 întreprinderi de stat, 341 întreprinderi municipale şi 395 societăţi pe acţiuni.