În ajunul hramului oraşului, la Tiraspol au fost date în exploatare 2 blocuri locative
https://www.ipn.md/ro/in-ajunul-hramului-orasului-la-tiraspol-au-fost-date-in-7967_978278.html
În ajunul hramului oraşului, 14 octombrie, la Tiraspol au fost date în exploatare 2 blocuri locative. Decizia de a finisa cele două imobile s-a luat anul trecut, după o perioadă în care construcţia acestora a fost îngheţată, transmite corespondentul Info-Prim Neo din Tiraspol.
“Lucrările de construcţie au coincis cu începutul crizei financiar-economice mondiale. Putem spune că darea în exploatare a blocurilor este o faptă eroică”, a remarcat Ivan Vitika, conducătorul Departamentului de reparaţie şi construcţie nr. 2 din Tiraspol.
Dintre cele 72 de apartamente, 36 au fost construite în colaborare cu Ministerul Apărării.
Construcţia unuia dintre cele două blocuri, de pe strada Odesa, a început încă în anul 2005. Pe teritoriu sunt 42 garaje, о parcare temporară, terenuri sportive şi de joacă pentru copii.