logo

În acest an Salonul de Carte este dedicat integrării europene şi Anului Dumitru Matcovschi


https://www.ipn.md/ro/in-acest-an-salonul-de-carte-este-dedicat-integrarii-europene-7967_1014948.html

Ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte este consacrată integrării europene a Republicii Moldova, cu genericul: „Cărţile Unesc Europa”, şi Anului Dumitru Matcovschi. Lansarea ediţiei a XXIII-a a salonului va avea loc în această duminică, 31 august, de Sărbătoarea „Limba Noastră”, transmite IPN. Salonul se va desfăşura până pe 4 septembrie, la Biblioteca Naţională.

Directorul general al bibliotecii, Alexe Rău, a spus că la eveniment va fi expusă producţia editorială din peste 20 de ţări. „Cărţile sunt foarte importante pentru o ţară. Cartea contribuie la consolidarea naţiunii şi a limbii. Cartea este o armă foarte importantă. Cărţile ne-au ajutat, în perioada totalitarismului sovietic să ne consolidăm demnitatea, felul de a fi, trăsăturile naţionale şi limba. Rolul acesta este unul consacrat”, a spus directorul. Potrivit lui, în Europa la putere este ierarhia meritului, care este posibilă doar prin instruire, prin carte.

Inaugurarea oficială a salonului va avea loc în scuarul Vasile Alecsandri al bibliotecii. În această zi, vor avea loc expoziţiile tematice: „Imaginea Republicii Moldova în Europa”, „Semne de carte europene”; „25 de ani de la legiferarea limbii române şi a grafiei latine în Republica Moldova”.

Seara vor fi difuzate două scurt metraje ale tânărului cineast italian de origine basarabeană  Igor Sadovski: „Medalion” - Italia 2013, premiat în Bulgaria la Festivalul de Film „Slavjanskaya Skazka”; şi „Disturbia” - Italia 2012, participant la Cannes 2012 Short Film Corner. După acesta va avea loc un master-class „Regie de film”, cu regizorul Valeriu Jereghi.

Pe 1 septembrie va fi lansat proiectul „Pro-Europa”: O Platformă de comunicare pentru cetăţeni. Evenimentul va avea loc în Sala Pro-europeană a bibliotecii. Mai târziu, va avea loc colocviul biblioteconomic Internaţional: „Activitatea inovaţională în bibliotecile naţionale în era digitală”. În aceeaşi zi va avea loc o proiecţie de filme „Dumitru Matcovschi, fiul toamnei”.

Pe 2 septembrie, în scuar vor avea loc master-class-uri privind restaurarea cărţilor la domiciliu, care vor începe la 14.00. De asemenea, va avea loc şi un master-class de citire rapidă. În aceeaşi zi, va avea loc semnarea Acordului de colaborarea dintre Biblioteca a Republicii Moldova şi Biblioteca Naţională a Turciei.

Pe 3 septembrie va avea loc un atelier de grafică de carte: „Compatibilitatea cărţii tradiţionale cu cartea electronică. La capitolul: aspectul grafic şi poligrafic al cărţii”. Mai târziu, va avea loc un recital de poezie a poeţilor din Chişinău, Emilian Galaicu-Păun, Vasile Gârneţ, Dumitru Crudu, Irina Nechit, Mihail Vakulovski şi alţii.

Pe 4 septembrie va avea loc un panel de discuţii: „Provocările unei Europe democratice”, în baza Raportului secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland „Situaţia drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept în Europa”.

În aceeaşi zi, va avea loc Gala Laureaţilor Topului celor mai citite 10 cărţi ale anului 2013 şi Gala Laureaţilor Salonului Internaţional de Carte, ediţia a XXIII-a.

Pe parcursul întregii ediţii va avea loc o expoziţie-târg, în care se va prezenta activitatea a peste 300 edituri din 21 de ţări.