În a doua zi de Paşti oamenii se vor bucura de Înviere alături de artişti
https://www.ipn.md/ro/in-a-doua-zi-de-pasti-oamenii-se-vor-bucura-de-inviere-alaturi-de-artisti-7967_964262.html
Manifestările cultural-artistice consacrate Sfintelor Paşti se vor desfăşura în capitală, în mod tradiţional, în cea de-a doua zi a sărbătorii, pentru ca bucuria Învierii să fie împărtăşită cu prieteni, rude, vecini şi concetăţeni.
Potrivit şefului interimar al Direcţiei municipale Cultură, Leonid Gorceac, luni, la ora 13.00, pe toate platourile din sectoarele capitalei vor avea loc manifestări cultural-artistice, vor fi vernisate diverse expoziţii, un loc aparte revenind celor de ouă încondeiate, pască şi cozonac.
Tot luni, la ora 15.00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, formaţiile folclorice din municipiul Chişinău vor participa la spectacolul „La Învierea lui Isus”, organizat de Pretura sectorului Buiucani.
Orchestrele „Folclor”, „Căruţa”, „Fluieraş”, orchestra municipală „Taraful fraţilor Advahov” vor prezenta un spectacol, începând cu ora 17.30, pe aceeaşi scenă situată în Piaţa Marii Adunări Naţionale.