În 7 localităţi din ţară vor fi amenajate spaţii speciale pentru audierea minorilor
https://www.ipn.md/ro/in-7-localitati-din-tara-vor-fi-amenajate-spatii-speciale-7967_1001434.html
În 7 localităţi din ţară vor fi amenajate spaţii speciale pentru audierea minorilor, după exemplul practicii internaţionale. Este vorba despre Sângerei, Donduşeni, Soroca, Leova, Glodeni, Ştefan Vodă şi Ungheni, transmite Info-Prim Neo.
Şeful adjunct al Secţiei minori şi drepturile omului din Cadrul Procuraturii Generale, Mariana Gornea, a declarat joi, 8 noiembrie, în cadrul şedinţei Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului (CNPC), că au loc negocieri cu Centrul Naţional pentru Prevenirea Abuzului faţă de Copii pentru a obţine finanţare din partea donatorilor străini.
Până în prezent au fost amenajate 3 astfel de spaţii, una în cadrul instanţei de judecată şi 2 au fost deschise în cadrul ONG-urilor.
Mariana Gornea a menţionat că există o problemă legată de asigurarea participării pedagogului sau a psihologului la acţiunile de urmărire penală. Acest fapt determină amânarea a mai mult de 30% din acţiunile procesual-penale. În opinia sa, o soluţie ar fi instruirea unii subdiviziuni în cadrul direcţiilor raionale de învăţământ sau în cadrul direcţiilor asistenţă socială pentru pregătirea psihologilor.
În anul 2011, statul s-a angajat să amenajeze camere speciale pentru audierea minorilor în fiecare judecătorie, procuratură şi comisariat de poliţie.