În 471 de localităţi din R. Moldova se desfăşoară turul doi de scrutin pentru algerea primarilor
https://www.ipn.md/ro/in-471-de-localitati-din-r-moldova-se-desfasoara-turul-doi-de-scrutin-pentru-alg-7965_965197.html
Duminică, 17 iunie, în 471 de localităţi din R. Moldova se desfăşoară turul doi de scrutin pentru alegerile primarilor. Tot duminică, în 6 localităţi se desfăşoară alegeri repetate pentru funcţia de primar. De asemenea, în 6 localităţi se desfăşoară alegeri repetate pentru consiliile locale, iar în 3 - pentru cele raionale.
În municipiul Chişinău, alegătorii sunt aşteptaţi la urne pentru a alege primarul general al capitalei, iar în alte 8 suburbii - şi pentru a alege primarul localităţii.
Secţiile de votare şi-au deschis uşile pentru alegători începând cu ora 7.00. Votarea se va desfăşura pe parcursul zilei, până la ora 21.00. Potrivit ultimelor modificări ale Codului electoral, alegerile pot fi validate indiferent de rata de participare la scrutin.