Valul de îmbătrânire considerabilă se va produce în Republica Moldova începând cu anul 2014, când ponderea copiilor de 0-14 ani se va egala cu cea a persoanelor de 60 de ani şi peste, după care, conform prognozei, prima variabilă va descreşte, iar a doua, dimpotrivă, va creşte constant până în anul 2050. Estimările sunt prezentate în Programul pentru integrarea problemelor îmbătrânirii în politici, elaborat de Ministerul Muncii, Protecţiei Social şi Familiei, transmite IPN.
Autorii documentului menţionează că tinerii de mâine, care sunt tot mai puţini ca număr, vor avea de susţinut nu doar evoluţia societăţii, ci şi de întreţinut mult mai mulţi vârstnici. Acest fapt va genera o presiune semnificativă asupra cheltuielilor publice, care poate face imposibilă o creştere economică aşteptată. Dezechilibrul de gen în segmentul cel mai vulnerabil al populaţiei, cum sunt persoanele de vârstă înaintată, va solicita efort sporit pentru specializarea serviciilor sociale, medicale şi psihosociale, în special pentru populaţia feminină, mai numeroasă.
În document se mai menţionează că după anul 2015 natalitatea va fi în continuare în descreştere. Către anul 2020, vor fi mai puţini copii de până la un an, cu 5,1 mii.
La 1 ianuarie curent, în Republica Moldova locuiau 527,6 mii de persoane în vârstă de 60 ani şi peste.