În 2013 vor fi instalate mai multe staţii de administrare a hipocloritului de sodiu
https://www.ipn.md/ro/in-2013-vor-fi-instalate-mai-multe-statii-de-administrare-a-hipocloritului-de-so-7967_1002893.html
Anul acesta urmează să fie proiectate şi instalate mai multe staţii de administrare a hipocloritului de sodiu la staţiile de pompare zonale, începând cu staţia de pompare „Telecentru”, pentru a fi utilizate în situaţii excepţionale, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al SA „Apă-Canal Chişinău”.
Printre obiectivele de importanţă majoră ale furnizorului municipal de apă pentru anul 2013 se numără şi modernizarea staţiei de pompare a apelor uzate Sculeni din Chişinău, cu aplicarea tehnologiilor şi utilajelor noi. Un alt obiectiv este atragerea investiţiilor, inclusiv din Uniunea Europeană, pentru implementarea Programului de Investiţii Prioritare prevăzut de Studiul de fezabilitate „Programul de alimentare cu apă şi tratare a apelor uzate în municipiul Chişinău”.
De asemenea, întreprinderea îşi propune să finalizeze lucrările de proiectare şi să iniţieze lucrări de construcţie a Staţiei de transformatoare de 110-6 kV, la Staţia de captare a apei Nistru. Urmează să fie demarat şi un proiect-pilot, cu proiectarea unei staţii hidroelectrice pentru producerea energiei verzi, care urmează a fi amplasată pe o aducţiune de diametru mare din dotare.
De asemenea, urmează să fie iniţiat un proiect-pilot de utilizare în agricultură a nămolului deshidratat la Staţia de epurare a apelor uzate Chişinău. Vor mai fi realizate lucrări de construcţie, reabilitare şi reparaţie capitală a obiectivelor sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, conform Business planului pentru anul 2013.