Progresele înregistrate pe parcursul anului 2013 în reglementarea problemei transnistrene sunt minore, comparativ cu anul 2012, când au fost reluate discuţiile în formatul oficial de negocieri „5+2”. Pe parcursul anului trecut, au avut loc 5 runde de negocieri sub preşedinţia OSCE, deţinută de Ucraina. Discuţiile au avut un impact pozitiv, însă progresele semnificative au lipsit. Formatul de negocieri „5+2” rămâne a fi unul de menţinere a stării de îngheţ a problemei transnistrene.
Concluziile sunt inserate în „Euromonitor”-ul realizat de Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT şi Centrul Analitic Independent Expert Grup („Procesul de integrare europeană a Republicii Moldova: progresele din 2013 şi provocările pentru 2014”), transmite IPN.
Directorul executiv al ADEPT, Igor Boţan, a menţionat, la prezentarea „Euromonitor”-ului, că în 2013 situaţia a fost marcată de altercaţii în Zona de Securitate dintre reprezentanții forţelor de ordine de pe cele două maluri ale Nistrului. Seria de incidente din perioada aprilie- mai 2013 a subminat încrederea reciprocă a părţilor implicate în conflict, în pofida eforturilor internaţionale susţinute, îndreptate spre soluţionarea problemei transnistrene.
Totodată, autorităţile transnistrene au revenit la practica de intimidare a şcolilor cu predare în grafie latină, care pentru autorităţile de la Chişinău sunt un simbol al rezistenţei cetăţenilor din regiunea transnistreană. Lipsa progresului semnificativ în procesul de negocieri a avut la bază faptul că părţile promovează proiecte de integrare regională diferite, iar deteriorarea situaţiei din Zona de Securitate a avut la bază manifestarea opţiunilor integraţioniste divergente.
Igor Boţan a precizat că situaţia a fost complicată şi din cauza intenţiilor Federaţiei Ruse de a deschide un consulat la Tiraspol, dar şi de presiunile politice asupra autorităţilor de la Chişinău. „Am văzut intenţia Rusiei de a înnoi armamentul din stânga Nistrului, inclusiv cu elicoptere. Au fost evoluţii care au ridicat semne de întrebare şi îngrijorări. De asemenea, au existat probleme legate de negocierile privind Acordul de Liber Schimb”, a spus Igor Boţan.
Reprezentanţii transnistreni au pretins să negocieze cu Uniunea Europeană, separat de autorităţile constituţionale, problemele legate de Zona de Liber Schimb, argumentând că nu a fost admisă la negocieri, lucru care nu corespunde realităţii.
Igor Boţan a subliniat că, în pofida faptului că anul 2013 a fost unul tensionat, dialogul trebuie continuat, pentru că nu există o altă cale. Trebuie de analizat noua conjunctură şi actualul context. Până se limpezesc lucrurile cu Ucraina, ar fi bine ca situaţia să rămână îngheţată.