În 2011 consumul de gaze naturale s-a redus cu 4,9%
https://www.ipn.md/ro/in-2011-consumul-de-gaze-naturale-s-a-redus-cu-49-7967_996802.html
În anul 2011 consumul de gaze naturale pe teritoriul Republicii Moldova, fără regiunea transnistreană, s-a micşorat cu 4,9% faţă de anul precedent, constituind 1036,3 milioane de metri cubi, arată un raport al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), transmite Info-Prim Neo.
Populaţia a consumat 314 milioane metri cubi, cu 7,8% mai puţin faţă de anul precedent. Mai puţin au consumat şi întreprinderile din sectorul energetic – 430,8 milioane metri cubi (- 5,9%), dar şi agenţii economici – 238,8 milioane metri cubi (-0,7%). O creştere a consumului s-a înregistrat doar în cazul instituţiilor bugetare – 52,7 milioane metri cubi (+3,5%), situaţie explicată prin majorarea numărului de instituţii publice gazificate – şcoli, grădiniţe, spitale.
În structura consumului de gaze cea mai mare cotă, de 41,6% a revenit întreprinderilor din sectorul energetic. Ponderea consumatorilor casnici a fost de 30,3%, a agenţilor economici - 23%, iar a instituţiilor bugetare – 5,1%.
În perioada de raport, preţul mediu de achiziţie a gazelor naturale a constituit 339,3 dolari/1000 metri cubi, cu 35,7% mai mare decât cel achitat în anul 2010. Tariful mediu de livrare a gazelor naturale consumatorilor s-a majorat cu 28,4% - de la 4003 lei la 5140 lei pentru 1000 de metri cubi..