logo

În 1918, românii basarabeni au arătat lumii întregi că nimic nu îi poate despărți de țara-mamă


https://www.ipn.md/ro/in-1918-romanii-basarabeni-au-aratat-lumii-intregi-ca-7967_1103569.html

Președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, președinte al Senatului României, susține că ziua de 27 martie marchează primul moment istoric în care granița de pe Prut a fost ștearsă, iar Basarabia s-a unit cu România. Potrivit lui, în anul tulbure 1918, românii basarabeni au arătat lumii întregi că nimic nu îi poate despărți de țara-mamă, iar secolul de ocupație rusă nu le-a șters identitatea națională. Sfatul Țării de la Chișinău a votat atunci pentru unire, marcând primul pas al reîntregirii din acel an, care s-a încheiat la 1 decembrie la Alba-Iulia, transmite IPN.

„Pe coordonatele lumii de azi, ne găsim iarăși în situația în care întindem o mână românilor de peste Prut. România este cel mai ferm susținător al Republicii Moldova în drumul său spre aderarea la Uniunea Europeană. Bucureștiul este din nou farul care ghidează Chișinăul în revenirea în lumea civilizată și ieșirea din sfera de influență a Moscovei. M-am bucurat de fiecare dată când, ca prim-ministru, am semnat o hotărâre prin care România a ajutat Republica Moldova, pe plan energetic, financiar sau diplomatic. Partidul Național Liberal va continua să îi sprijine necondiționat pe frații noștri de peste Prut în parcursul european început”, a declarat Nicolae Ciucă.

Și premierul României, Marcel Ciolacu, lider al Partidului Social Democrat, a transmis un mesaj prilejuit de Ziua Unirii Basarabiei cu România. „Este o sărbătoare de suflet a românilor de pe ambele maluri ale Prutului, Ziua Unirii Basarabiei cu România, în care marcăm actul istoric de la 27 martie 1918, prin care se împlinea voința românilor basarabeni de a reveni la patria mamă după un veac de ocupație țaristă. Comunitatea noastră de limbă, cultură și istorie nu poate fi ștearsă, chiar dacă istoria secolului trecut ne-a croit din nou destine diferite. Mai mult, vedem acum cum frații noștri de peste Prut aspiră la valorile lumii democratice din care România a ales deja să facă parte. Aspirațiile lor au început să prindă contur odată cu decizia liderilor Uniunii Europene de a lansa negocierile de aderare cu Republica Moldova”, a notat premierul român.

Marcel Ciolacu a precizat că România se numără printre susținătorii fermi ai viitorului european al Republicii Moldova, așa cum cetățenii săi își doresc. „Pe lângă proiectele de cooperare bilaterală în materie de interconexiuni energetice transfrontaliere și asistența financiară, unde România se implică activ pentru dezvoltarea Republicii Moldova, suntem bucuroși să împărtășim pe parcursul procesului de aderare din propria noastră expertiză în materie de integrare europeană. Vă așteptăm cât mai curând posibil în spațiul valorilor democratice europene”, a mai spus premierul de la București.

Premierul Dorin Recean se află astăzi la București pentru a participa la cea de-a doua ediție a doua a Forumului investițional „Moldova - România: Capital Bridges”. Potrivit lui, evenimentul are loc într-o zi cu adevărat semnificativă pentru ambele maluri ale Prutului – 106 ani de la unirea Basarabiei cu România. „Suntem uniți prin trecutul nostru comun, limba pe care o vorbim și cultură, iar astăzi, consolidăm legăturile noastre bilaterale, construind noi poduri între afacerile din Republica Moldova și investitorii străini și punând în valoare oportunitățile economice ale ambelor țări”, a declarat șeful executivului.

Prezent la forum, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că acest eveniment se desfășoară într-o zi istorică. „Este o zi istorică – 27 martie – când toți românii de pe ambele maluri ale Prutului sărbătoresc 106 de la Unirea Basarabiei cu România. Astăzi, împreună cu dumneavoastră, celebrăm relația tot mai strânsă dintre Republica Moldova și România, iar evenimentul care ne-a reunit la București este o dovadă în plus”, a spus Igor Grosu.

Pe 27 martie 1918 Sfatul Țării vota prin vot nominal deschis Unirea Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) cu Regatul României. Acest act istoric a deschis procesul Marii Uniri, finalizat cu Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, când românii din Transilvania, Banat, Maramureș și Crișana au decis, la rândul lor, Unirea cu țara, evenimentul consfințind constituirea statului român modern.

Pe 27 martie 2017, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare națională.