În zece secţii de votare de peste hotare, pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale va fi expediat un număr mai mare de buletine de vot. Este vorba despre câte o secţie în Franţa, Elveţia, Olanda, câte două în Canada şi în SUA şi trei în Portugalia. O decizie în acest sens a fost aprobată vineri, 4 noiembrie, de către Comisia Electorală Centrală, transmite IPN.
Pentru primul tur de alegeri, în secţiile menţionate au fost expediate între 1500 şi 2000 de buletine. Potrivit CEC, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene în cele zece secţii de votare numărul de buletine urmează a fi majorat până la 3000 de exemplare.
Cât ţine de Londra, unde au fost deschise două secţii de votare şi la una din ele în primul tur au venit mai mulţi alegători decât erau buletine, aceştia fiind redirecţionaţi să voteze la cealaltă secţie, comunicatoarea CEC, Rodica Sârbu, a declarat pentru IPN că pentru fiecare secţie sunt prevăzute până la trei mii de buletine.
În total, pentru turul doi urmează a fi tipărite 3 142 427 de exemplare. Peste hotare urmează a fi expediate 212 348 de buletine.