logo

Imunitatea pe viaţă a preşedintelui RM se amână


https://www.ipn.md/ro/imunitatea-pe-viata-a-presedintelui-rm-se-amana-7965_959400.html

Examinarea proiectului de lege privind modificarea şi completarea Legii privind asigurarea activităţii preşedintelui R. Moldova a fost amânată pe un termen nedeterminat. Iniţiativa a 3 deputaţi comunişti care prevede acordarea mai multor facilităţi şi mai multă siguranţă preşedintelui R. Moldova, inclusiv după expirarea mandatului, urma să fie discutat joi, 18 mai, în Legislativ. La începutul şedinţei, preşedintele Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, Vladimir Ţurcan a solicitat amânarea examinării proiectului pe motiv că documentul încă nu este pregătit. Proiectul de modificări prevede păstrarea imunităţii diplomatice şi juridice a preşedintelui după expirarea mandatului, precum şi asigurarea gratuită a securităţii sale personale pe un termen de 8 ani după încetarea exerciţiului prezidenţial, faţă de 4 ani, conform prevederilor actuale. Totodată, în caz de comitere a infracţiunilor, un ex-preşedinte ar putea fi tras la răspundere penală doar cu acordul parlamentului. Proiectul mai stipulează şi acordarea altor facilităţi pentru şeful statului. Deputaţi din opoziţie au declarat anterior că acest proiect ar fi fost pregătit special pentru actualul preşedinte Vladimir Voronin în calitate de garanţie că nu va fi tras la răspundere după expirarea mandatului. Din 1991, R. Moldova a fost condusă de 3 preşedinţi. După eventuala aprobare a modificărilor respective, ele nu vor avea forţă retroactivă şi, respectiv, nu vor oferi garanţii suplimentare şi primilor doi şefi de stat.