logo

Împrumut de 60 de milioane de euro pentru modernizarea sistemului energetic și feroviar


https://www.ipn.md/ro/imprumut-de-60-de-milioane-de-euro-pentru-modernizarea-7965_1093317.html

Republica Moldova va împrumuta 60 de milioane de euro de la Agenția Franceză pentru Dezvoltare. Banii sunt destinați pentru modernizarea sistemului energetic și feroviar. Proiectul de ratificare a acordului de facilitate de credit a fost votat în două lecturi de Parlament, transmite IPN.

Autoritățile precizează că necesitatea obținerii creditului de 60 de milioane de euro a apărut în contextul războiului provocat de Federația Rusă în Ucraina, al crizei energetice și al inflației.

Astfel, banii vor fi folosiți pentru consolidarea programelor de protecție socială, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la gaze și pentru adoptarea reformelor în vederea dezvoltării energiilor regenerabile. De asemenea, resursele financiare vor fi valorificate pentru modernizarea sectorului transportului feroviar.

Împrumutul care va fi contractat prevede o maturitate de 15 ani, inclusiv perioada de grație de cinci ani. Rambursarea acestuia va fi efectuată de două ori pe an, în 20 de tranșe egale. Creditul va fi debursat într-o singură tranșă.