Suma totală achitată în bugetul de stat în anul 2020 pentru impozitul pe avere constituie 41 844 600 de lei. Într-un răspuns pentru IPN, Serviciul Fiscal de Stat precizează că pentru contribuabilii care nu au plătit impozitul până pe 28 decembrie, pentru fiecare zi de întârziere se va aplica penalitatea în mărime de 0,0210 % din suma impozitului neachitat.
Penalitatea este o sumă calculată în funcţie de cuantumul impozitului şi timpul scurs din ziua în care acesta trebuia plătit. Aplicarea de către SFS sau alt organ abilitat a majorării de întârziere este obligatorie. „Până la declanșarea executării silite a restanțelor persoanelor fizice (cetățeni), admise la impozitul pe avere, SFS va întreprinde măsuri de conformare benevolă la plata restanțelor de către contribuabili, ce presupune somarea acestora și acordarea unui termen rezonabil de achitare benevolă a restanțelor. În cazul neconformării, urmează a fi aplicate măsurile de recuperare, stabilite de legislația în vigoare. Astfel, în cazul neonorării benevole a obligațiilor fiscale față de bugetul public național, Serviciul Fiscal de Stat, prin prisma prevederilor Titlului V Capitolul IX din Codul Fiscal, urmează să aplice una sau mai multe modalități de executare silită a obligației fiscale, precum și a prevederilor Codului de executare, în cazul încasării restanței persoanei fizice prin intermediul executorului judecătoresc”, menţionează SFS.
Impozitul pe avere se aplică asupra averii persoanelor fizice sub formă de bunuri imobiliare cu destinație locativă şi căsuțe de vacanță (cu excepția terenurilor) care întrunesc cumulativ următoarele condiții: valoarea estimată totală constituie 1,5 milioane lei şi mai mult, iar suprafața totală constituie 120 de metri pătrați şi mai mult.
Calcularea impozitului pe avere se realizează de către Serviciul Fiscal de Stat, în baza informației furnizate de către Agenția Servicii Publice, conform situației existente la 1 noiembrie a anului de gestiune din Registrul bunurilor imobile.