Impozitele indirecte rămân principala sursă de venit a bugetului de stat
https://www.ipn.md/ro/impozitele-indirecte-raman-principala-sursa-de-venit-a-bugetului-de-7966_971756.html
Din cele 17 miliarde 734 milioane lei, prevăzute la partea de venituri a bugetului de stat pentru anul 2009, 14 miliarde 148 milioane lei o vor constitui veniturile fiscale, cu o creştere de 25,4% faţă de cifrele aprobate pentru anul în curs, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit proiectului bugetului de stat, aprobat de Guvern, în 2009 impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător, în legătură cu introducerea cotei 0 pentru profitul nedistribuit, se va reduce de la 193 milioane lei în 2008 la 110,2 milioane (57,1%).
Cea mai semnificativă sursă de venit a bugetului vor fi impozitele indirecte. Acestea vor constitui 79% din totalul veniturilor bugetului de stat.
Se anticipează acumulări de TVA în creştere cu 26% comparativ cu anul curent (până la 11,08 mlrd lei), ca urmare a creşterii consumului intern şi a importurilor. Cu 27,9% vor creşte acumulările de la aplicarea accizelor (până la 1,76 mlrd lei). Impozitele asupra comerţului exterior vor spori ca şi consecinţă firească a creşterii operaţiunilor de export-import (până la 1,18 mlrd lei). În 2008 impozitele asupra comerţului au fost planificate la nivel de 911,3 mln lei.
Suma veniturilor nefiscale, prevăzută în proiectul bugetului de stat pentru 2009, este în scădere cu 889,1 mln lei, faţă de 1,072 mlrd lei pentru 2008. Motivul – finalizarea la 31 decembrie 2008 a perioadei de legalizare a capitalului, micşorarea dividendelor statului în societăţile pe acţiuni (multe din pachetele de acţiuni se vând la licitaţii), reducerea cotei taxei pentru apă etc.
Mijloacele din vânzarea şi privatizarea patrimoniului public sunt prevăzute în sumă de 390,4 mln lei.
Bugetul – 2009 include fonduri şi mijloacele speciale în sumă de 1,37 mlrd, cu 21,4% mai mult decât în 2008. De asemenea, în proiectul Legii bugetului pe 2009 sunt prevăzute venituri din granturile externe – 1,33 mrd lei, faţă de 1,17 mlrd în 2008 (în sumă incluzându-se şi influenţa cursului de schimb).