Puțin peste 67% din exporturile efectuate de către companiile din regiunea transnistreană, au ca destinație statele-membre din Uniunea Europeană. Biroul politici de reintegrare constată o dinamică tot mai ascendentă a operațiunilor comerciale de import și export efectuate de către agenții economici transnistreni înregistrați la Agenția Servicii Publice, transmite IPN.
În anul 2022, exportul din regiune către țările UE a constituit 67,1%, fiind fixată o creștere cu 10,2 puncte procentuale comparativ cu indicatorii anului 2021.
La fel, se atestă o avansare cu 4,4 puncte procentuale a ponderii importului de mărfuri din UE în regiunea transnistreană, de la 45,7% în 2021 la 50,1% în 2022.
„Efectele războiului din Ucraina, dar și suspendarea activității punctelor de trecere a frontierei pe segmentul central (transnistrean) al frontierei de stat moldo-ucrainene denotă expres modificarea lanțurilor logistice și reorientarea și mai accentuată a activității comercial-economice din regiune către piața UE, precum și intensificarea cooperării cu malul drept al Nistrului”, se arată într-un comunicat de presă remis de Biroul politici de reintegrare.
Conform datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali, la începutul lunii ianuarie a anului curent, 2 336 de agenți economici din regiunea transnistreană erau înregistrați la subdiviziunile ASP, inclusiv 1 850 au fost luați la evidență provizorie.