Analiză IPN: Rezultatele alegerilor locale din 14 iunie la capitolul consilieri locali, raionali şi municipali au confirmat o parte din aşteptările pe plan naţional şi nu au confirmat o altă parte. Ce rezultă din aceasta? Continuare a analizei „Însemnele naţionale ale alegerilor locale” din 2 iunie 2015.
---
Câteva constatări şi deducţii: Alegerile locale din 14 iunie au avut loc. În principiu, au fost libere şi corecte. Absenteismul a fost mare. Clasa politică s-a fărâmiţat şi mai mult. Guvernarea actuală şi cursul european îşi menţin legitimitatea pe plan naţional. S-au creat condiţii pentru formarea coaliţiei majoritare de guvernământ şi rezolvarea reală a marilor probleme din societatea moldovenească. Sau vom avea alegeri anticipate parlamentare care vor constitui un dezastru atât pentru ţară, cât şi pentru partidele de la guvernare şi liderii acestora.
I. Aşteptări împlinite
În particular, era de aşteptat că votul va fi şi de data aceasta geopolitic şi aşa s-a întâmplat, cel puţin în oraşele mari sau, cel puţin, în capitală. După turul întâi, câştigat de candidatul PL, Dorin Chirtoacă, PSRM şi candidata acestuia, Zinaida Grecеanîi, şi-au dat seama că atuul pe care l-au avut în alegerile parlamentare din noiembrie 2014, prin transferul de imagine din partea Rusiei şi a lui Vladimir Putin, s-a transformat în mare parte în handicap sau s-a întors înapoi în formă de bumerang, lovind în lansatori. Pentru turul doi, PSRM şi Zinaida Grecеanîi vor să scape de calificativul „mâna Moscovei”, iar PL şi Dorin Chirtoacă promit, în replică, „un primar pentru toţi” şi „o capitală pentru toţi”. În realitate, votul geopolitic în capitală va ajunge pe 28 iunie la cota sa maximă posibilă pentru alegerile locale, dar şi parlamentare.
Din aceleaşi considerente geopolitice, de exemplu, contracandidaţii pro-europeni nu au avut şanse în capitala de Nord a ţării, Bălţi, în faţa lui Renato Usatîii, care are afaceri în Rusia. Situaţie similară se atestă în localităţile UTA Găgăuzia, precum şi într-o serie de raioane din Nord. În schimb, din aceleaşi considerente, în Consiliul municipal Chişinău, unde lucrurile deja s-au limpezit, partidele pro-europene păstrează şansa reală de formare a coaliţiei pro-europene, iar PSRM nu are şansa să formeze o coaliţie majoritară nici măcar la nivel teoretic. Pe moment, PSRM, nu-şi poate valorifica locul întâi după numărul de mandate în CMC, aşa cum nu poate valorifica aceeaşi poziţie în Parlament. Poate că în localităţile rurale votul a fost mai puţin geopolitic, dar centrele mari totdeauna au fost mai influente, numeric şi nu numai. În schimb, în localităţile rurale, s-au confirmat aşteptările de influenţare a alegătorilor prin utilizarea în diferite forme, nu totdeauna „ortodoxe”, a resurselor financiare, cheltuite de partidele politice, atât pro-europene, cât şi pro-ruse.
Opoziţia pe stânga s-a repoziţionat
S-au mai confirmat prognozele, potrivit cărora unele partide de opoziţie îşi vor fortifica poziţiile. În cea mai mare parte, această fortificare s-a produs din contul PCRM, care a pierdut aproape 30 la sută din voturi, comparativ cu localele din 2011, „feliile” cele mai mari trecând la PSRM şi PPPN (Partidul Politic Partidul Nostru). În acest context, este loc de chibzuit asupra proceselor care se produc pe segmentul de stânga al eşichierului politic. Cel mai degrabă că şi acestea sunt parţial legate de opţiunea geopolitică pro-Rusia, în contrapunere cu opţiunea pro-europeană, pe care o promovează PSRM şi PPPN, iar mesajul „centrist” pe care îl afişează în ultimul timp PCRM nu mai satisface o mare parte din foştii alegători ai formaţiunii. Cel mai degrabă că PCRM va fi impus să facă o alegere tranşantă, în viitorul apropiat, între cele două opţiuni şi să o anunţe public, dacă vrea să rămână măcar cu o parte din susţinătorii căi. Opţiunea favorabilă este evidentă, pentru că, pe de o parte, Vladimir Voronin nu are şanse, în condiţiile actuale, să concureze cu „tinerii obraznici” din politica moldovenească, Igor Dodon şi Renato Usatîii, pe terenul acestora. În schimb, PCRM are experienţa promovării vectorului european, cu sprijinirea masivă a acestui curs de către susţinătorii săi de pe timpul aflării la guvernare în perioada 2005-2009.
Repoziţionare relativă pe dreapta
Opoziţia de dreapta şi-a îmbunătăţit situaţia doar relativ. PL a obţinut rezultate mai bune doar la Chişinău şi doar în comparaţie cu alegerile parlamentare 2014. Comparativ cu localele din 2011 la nivel de ţară rezultatele actuale sunt mai mici cu circa 4 la sută. Oricum, s-a confirmat aşteptarea ca PL cel puţin să nu piardă mult distanţându-se de actul de guvernare pe plan naţional şi de partidele de la guvernare. Deşi încă nu este un fapt împlinit, PL va menţine controlul asupra capitalei, pentru că, în turul doi, se aşteaptă ca votanţii candidaţilor din primul tur ai partidelor pro-europene să-l alegă mai degrabă pe Dorin Chirtoacă, iar rezervele PSRM - Zinaida Grecеanîi sunt mult mai mici sau chiar epuizate.
Deşi încă nu este înregistrat şi nu a participat la alegeri anterioare, Partidul Popular European din Moldova, care a constituit baza Blocul electoral cu denumire apropiată, a adunat anumite voturi, dar nu în măsura în care să se poziţioneze ca forţă de alternativă pentru actualele partide de la guvernare, pro-europene, iar PPEM exact aceasta vrea să devină. Deocamdată, nu a reuşit decât să „rupă” câteva procente de la PLDM, nu şi de la PDM, şi să adune puţin mai mult de cele circa 4 la sută pe care le-a pierdut „formaţiunea-mamă” a lui Iurie Leancă în actualele alegeri, comparativ cu localele din 2011. PPEM a obţinut ceva mai mult la Chişinău, de presupus din contul apropierii de Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr”, ratingului personal al candidatului său la Primărie, Oazu Nantoi, care a luat mai multe voturi decât Blocul electoral în ansamblu, precum şi al Partidului Liberal Reformator, fie şi câteva zecimi de procent, dacă nu s-a ridicat la cele 1,5 la sută din alegerile parlamentare. Dar în puşculiţa comună a partidelor de dreapta şi pro-europene nu s-a adăugat aproape nimic. De altfel, percepţia preliminară este că şi cele circa 100 de mii de participanţi pro-europeni la acţiunile de protest, desfăşurate de „DA”, (cifră cumulativă aproximativă pentru toate acţiunile Platformei) nu s-au regăsit în vreun fel distinct în rezultatele alegerilor din 14 iunie. Iar aceasta înseamnă că aceştia fie că nu au mers la vot, fie că au votat partide şi candidaţi neuropeni, fie că, după ce au scandat la Chişinău „vrem miliardul înapoi”, au mers în localităţile lor şi au votat tot partidele pe care le suspectează de furtul miliardului, fie toate variantele împreună.
Absenteism şi fărâmiţare
De asemenea, era de aşteptat ca la alegeri să participe un număr mai mic de votanţi şi aşa s-a întâmplat, absenteismul constituit circa 10 la sută, comparativ cu alegerile trecute. Motivul principal ţine de dezamăgirile, legate de partidele de la guvernare, PLDM şi PDM, dar şi PCRM, care a susţinut formarea guvernului minoritar, în particular, privind furtul banilor din sistemul bancar, incapacitatea de a îmbunătăţi simţitor viaţa oamenilor, de a promova reformele în instituţiile statului, de a forma o coaliţie majoritară pro-europeană, demisionarea primului ministru etc. Pe de altă parte, absenteismul denotă că populaţia, nesatisfăcută de prestaţia partidelor de la guvernare, încă nu şi-a identificat o alternativă clară în persoana altor partide politice, mai degrabă, dezamăgirea se referă la clasa politică în întregime. Ipoteza este confirmată de faptul că au lipsit de la alegeri mai mult alegătorii tineri decât cei în vârstă, iar aceştia sunt mai degrabă susţinătorii partidelor pro-europene, actuale sau altele.
Aşa sau altfel, asistăm la fărâmiţarea continuă a spectrului politic din Republica Moldova, atât pe stânga, cât şi pe dreapta, şi putem considera că avem de-a face cu un fenomen pozitiv, de maturizare şi resetare a clasei politice, cel puţin într-o perioadă de tranziţie, atâta timp cât acesta nu ameninţă stabilitatea internă şi cursul de dezvoltare externă a ţării.
II. Aşteptări neîmplinite
O aşteptare exagerată s-a dovedit a fi prăbuşirea partidelor de la guvernare în alegerile locale. În realitate, după numărul de consilieri, PLDM şi PDM conduc topul partidelor învingătoare. PSRM, de pe locul 3, chiar cu unicul aliat pe care îl are, PPPN, de pe locul cinci, nu pot influenţa situaţia la nivel de ţară, chiar dacă într-un şir de localităţi, inclusiv importante, ar putea crea majorităţi calificate. Rezultatul comun PLDM-PDM în locale constituie o bază solidă pentru crearea coaliţiei majoritare de guvernământ, respectiv, numirea unui guvern pro-european şi rezolvarea gravelor probleme cu care se confruntă astăzi societatea.
PLDM devine „mai lider”
Surprinzător pentru multă lume cu aşteptări „pesimiste”, PLDM a ieşit din ziua de 14 iunie cu rezultate mai bune decât în alegerile parlamentare trecute, când s-a clasat pe locul doi, după PSRM. Acum are cel mai bun scor, atât între partidele pro-europene, cât şi în ansamblu pe ţară. Rezultatul este cu atât mai neaşteptat, cu cât PLDM şi personal liderul acestuia Vlad Filat au fost ţinta unor campanii critice şi mai mult decât critice, făţişe, masive şi de durată, venite din partea societăţii civile, în special Platforma „DA”, a partidelor deschis concurente, dar şi, indirect, a unora dintre parteneri. PLDM trebuie să recunoască în mare parte justeţea criticii, dacă ţine la statutul său de lider al partidelor pro-europene, adjudecat după rezultatele în alegerile parlamentare, şi la responsabilitatea pe care o invocă acest statut pentru starea de lucruri de la guvernare şi din ţară. Unicul şi cel mai mare eşec PLDM l-a înregistrat la Chişinău, unde nu a reuşit decât două mandate de consilieri, dar nici nu a putut asigura mai multe procente candidatului său, Serafim Urechean, în cursa pentru funcţia de primar general. Este un semnal mare de atenţionare, dacă revenim la ideea privind rolul aparte al capitalei în arealul politic al ţării şi de „barometru” pentru procesele politice ulterioare. Se afirmă că PLDM a folosit multe resurse administrative şi financiare neoficiale, dar, aşa sau altfel, în lipsa probelor contrare, rezultatele din locale reconfirmă legitimitatea şi responsabilităţile PLDM la nivel de ţară. În mod firesc şi aşteptat, PLDM a şi iniţiat consultările privind crearea noii coaliţii de guvernământ.
PDM continuă creşterea
PDM este, de fapt, unicul partid care a înregistrat creşteri în aceste alegeri, dacă facem abstracţie de forţele politice care au participat pentru prima dată. Faptul în sine prezintă interes şi pentru că formaţiunea continuă procesul de ascensiune, lentă, dar sigură, din ultimii ani, iar tendinţele de asemenea contează în politică. Este adevărat că aceste creşteri nu sunt proporţionale eforturilor logistice şi finanţelor mari pe care le depune partidul, mai mari decât oricare alt concurent electoral, cel puţin în ultimele două campanii electorale, dar nimeni nu ştie cu cât ar fi coborât PDM fără aceste eforturi şi finanţe, oficiale şi neoficiale. Aceasta în condiţiile când şi PDM a fost ţinta unor critici mari din partea societăţii şi a unor concurenţi. De altfel, nu atât de mari ca şi PLDM, pentru că, de regulă, ţinta criticilor celor mai mari a fost în special vicepreşedintele partidului, Vlad Plahotniuc. Dar pentru că acesta s-a retras, prevăzător, din vizorul publicului larg, repercursiunile asupra partidului în ansamblu nu sunt atât de mari. Un rol important pare să-l aibă şi potenţialul mediatic mare de care se afirmă că dispune Vlad Plahotniuc şi PDM. De asemenea, s-ar putea să aibă dreptate şi liderul PL, Mihai Ghimpu, când afirmă că PDM „i-a convertit” pe căi nu tocmai ideologice o parte din aleşii locali, oferind exemplu raionului Străşeni, unde poziţiile PL până acum erau deosebit de tari. Aşa sau altfel, în lipsa probelor contrare, PDM continuă să deţină legitimitatea asupra actului de guvernare, iar împreună cu PLDM, asupra coordonării cursului de dezvoltare a ţării pe calea integrării europene, fapt confirmat şi de obţinerea recentă a statutul de partid asociat în Partidul Socialist European, a doua mare forţă politică pe continent.
III. Urgenţe, responsabilităţi şi pericole
În urma alegerilor locale, partidele de la guvernare şi-au menţinut legitimitatea puterii pe care o deţin, dreptul şi responsabilitatea pentru promovarea cursului european al ţării, precum şi au îndepărtat pericolul alegerilor parlamentare anticipate. Însă toate acestea se pot realiza în fapt doar cu anumite condiţii care necesită a fi îndeplinite de urgenţă.
Coaliţie majoritară, în ţară şi în capitală
Formarea coaliţiei majoritare calificate pro-europene, clare, este pe moment condiţia condiţiilor. Din cele trei variante posibile, trebuie realizată una, dar foarte repede şi interesul este nu doar pentru stabilitatea situaţiei din ţară, ci şi pentru siguranţa partidelor politice pro-europene, inclusiv a liderilor lor.
Prima variantă ar presupune formarea unei coaliţii largi cu participarea PLDM, PDM, PCRM şi PL. Aceasta ar aduce maximum de stabilitate politică în ţară, ar lărgi baza socială a opţiunii pro-europene, ar exclude atât monopolizarea puterii de către partidele cu multe mandate, cât şi şantajul din partea partidelor cu puţine mandate. Însă, pe moment şi cel puţin până la turul doi al alegerilor locale, această variantă este mai puţin reală, din două motive.
Primul motiv: PCRM încă nu a declarat susţinerea deschisă a cursului european şi nu se ştie când şi dacă o va declara, deşi, spuneam, are capacitatea şi interesul să o facă. Dar, liderul PCRM Vladimir Voronin deja şi-a anunţat disponibilitatea pentru o discuţie largă, „cu participarea tuturor”, mergând cel mai departe din câte a mers până acum pe această cale, admiţând suportul PCRM pentru modificarea Constituţiei. Este de presupus că Voronin se referă şi la cea mai complicată problemă pe care o generează Legea Fundamentală - modalitatea de alegere a şefului statului. Soluţionarea acesteia de pe acum ar permite diminuarea tensiunilor legate de procedura alegerii preşedintelui aproximativ peste un an şi evitarea sigură a alegerilor parlamentare anticipate. Totul depinde de preţul pe care îl poate cere Vladimir Voronin. S-ar putea ca acesta să nu fie exagerat de mare, dacă înţelege că, după nişte parlamentare anticipate, problema cu preşedintele, dar şi soarta PCRM-ului şi a liderului acestuia, ar putea să ajungă să o rezolve rivalii cei mai mari, „trădătorii” din PSRM şi PPPN.
Al doilea motiv: PL a declarat în repetate rânduri că nu face coaliţii cu participarea PCRM şi este de aşteptat că până la 28 iunie nu are cum să-şi schimbe poziţia fără riscul de a pierde Primăria capitalei. Experienţa istorică spune că există puţine şansă să şi-o schimbe şi după ce o câştigă, dar, în aceste condiţii, PL va trebui să-şi asume o doză mai mare de responsabilitate decât până acum pentru neformarea coaliţiei, respectiv, compromiterea cursului european. În politică nu este totdeauna bine să te comporţi ca şi „câinele grădinarului”.
A doua variantă presupune formarea coaliţiei „mai strânse, dar tot calificate, cu participarea PLDM, PDM şi PL. Aici totul depinde de cerinţele liberalilor care sunt cunoscute, precum sunt cunoscute răspunsurile anterioare ale potenţialilor parteneri privind procurorul european, reforma justiţiei ş. a . Nu se ştie, dacă rămân în vigoare cerinţele privind partajarea funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova şi Ministerul Transportului şi Infrastructurii Drumurilor, dar se cunoaşte deja că există o cerinţă nouă foarte dură: „miliardul înapoi”. În actualele condiţii, PLDM şi PDM nu au prea multe contra-argumente, dar şi PL ar face bine să ţină cont de situaţia în care se află în CMC, unde vrea şi trebuie să constituie aceeaşi coaliţie, la nivel local. Este gata PL să ofere tuturor partidelor cu care a anunţat că poate face coaliţie, PPEM, PLDM şi PDM, chiar dacă acestea au mult mai puţine voturi în CMC, câte un post de viceprimar şi câte unul de pretor, precum să şi distribuie în mod egal funcţiile de şefi ai direcţiilor, serviciilor şi întreprinderilor municipale, aşa cum pretinde să se partajeze funcţiile la nivel naţional? Dacă nu asigură consensul în CMC, nu are cum să se aştepte la respectarea intereselor sale la nivel de ţară, de aceea procesul de formare a coaliţiilor parlamentară şi municipală trebuie privit şi realizat concomitent. În caz contrar, nu doar că va fi mai dificilă funcţionarea „coaliţiei mari”, va fi dificilă, dacă nu imposibilă crearea şi funcţionarea „coaliţiei mici” şi de aici are de pierdut în special PL şi viitorul primar, dacă va fi Dorin Chirtoacă.
A treia variantă ar însemna coaliţia majoritară, pro-europeană, în formatul PLDM-PCRM-PDM. Este cea mai simplu de realizat, cu numărul actual de deputaţi poate fi soluţionată şi problema alegerii preşedintelui, respectiv, a alegerilor parlamentare anticipate. Doar că PCRM încă nu şi-a declarat sprijinul pentru cursul european şi nu se ştie când şi dacă o va face. Reeditarea coaliţiei minoritare este contraproductivă şi pentru ţară, şi pentru cele trei formaţiuni care s-ar putea să fie nevoite să anunţe alegerile anticipate cât mai degrabă, pentru a salva ce se mai poate de salvat. Alegerile locale au demonstrat că încă au ce salva, iar peste un an-doi, s-ar putea să fie târziu, dar şi pentru cursul european al ţării.
Formarea Guvernului
Formarea Guvernului şi numirea primului ministru va depinde de varianta de coaliţie majoritară pe care o vor alege partidele politice şi liderii acestora. Unele scenarii vehiculate anterior şi-au pierdut din actualitate, la altele, mai puţin populare, se merită să revenim.
De exemplu, devine aproape ireală varianta prin care prim-ministru urma să devină vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă. De ce i-ar trebui lui Dorin Chirtoacă şi PL în ansamblu să renunţe la funcţia de edil al capitalei, la bugetul ei şi resursele administrative importante pe care le oferă, în favoarea unui post care ar putea repeta soarta lui Chiril Gaburici, poate chiar mai devreme de 3-4 luni? Din considerentele fragilităţii viitorului guvern Dorin Chirtoacă ar putea renunţa la funcţia de prim-ministru chiar dacă pierde alegerile din 28 iunie. Este nereală şi propunerea lui Vladimir Voronin ca prim-ministru să devină Vasili Chirtoca, dar nu de aceea că PLDM şi PDM ar putea pretinde la funcţie, ci pentru că se propune călcatul pe aceeaşi greblă a persoanelor interpuse pentru această, de fapt, cea mai importantă funcţie în Republica Moldova care este un stat parlamentar, conform Constituţiei.
Analiza IPN „Raportul Kroll: întârziere fatală”, din 27 aprilie 2015, demonstra necesitatea revenirii la practica normală, naţională şi internaţională, când liderii neformali sunt şi liderii formali ai ţării, cu toate beneficiile şi responsabilităţile rezultate de aici. De bună seamă, doar în Republica Moldova deciziile cele mai importante se iau de persoane şi structuri din afara Guvernului şi Parlamentului, iar documentele de concesionare a aeroporturilor, de vânzare a băncilor statului, eventual, de naţionalizare a aceloraşi bănci, de transferare în secret a miliardelor, cu eventuale consecinţe penale, le semnează persoanele interpuse gen Iurie Leancă, Chiril Gaburici, acum ni se sugerează şi numele lui Vasili Chirtoca, ar putea să apară şi alte nume. „Cine trage foloasele, trage şi ponoasele”, spune o vorbă populară înţeleaptă.
FMI, BM şi Kroll 2
Anume persoanele cu cele mai multe pârghii de influienţă, inclusiv Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc, despre care se afirmă că le decid pe toate în această ţară, trebuie puşi în situaţia să răspundă pentru reuşita sau nereuşita relaţiilor cu FMI şi Banca Mondială, fără de care Moldova riscă falimentul în cel mai real mod, nemaivorbind de compromiterea cursului european. Tot persoanelor de acest rang şi cu acest statut trebuie să le revină obligativitatea declanşării celei de a doua etape a investigaţiei privind „furtul miliardului”, un gen de „Kroll 2”, şi dacă nu o fac sau dacă doar imită acţiunile de „întoarcere a banilor şi pedepsire a vinovaţilor”, să-şi tragă „ponoasele” anume ei. Dar pentru aceasta ei trebuie să deţină şi funcţiile cele mai importante în stat, iar oricare alte influenţe să fie calificate fiind în afara legii.
Apropo, apariţia anchetei „Kroll 2” devine ceva mai posibilă după dezvăluirile recente ale ex-premierului Ion Sturza, potrivit căruia scoaterea banilor din băncile moldoveneşti are autori şi beneficiari din afara ţării, ce-i drept, cu implicarea unor persoane cu funcţii înalte din Moldova. Dar nu ştim încă dacă trebuie să ne bucurăm sau să ne întristăm pentru o astfel de întorsătură de lucruri, pentru că nu ştim, dacă acele „persoane cu funcţii înalte” se tem mai mult de revolta populară sau de răzbunarea structurilor criminale internaţionale, dacă este aşa, cum spune Ion Struza.
Rezultatele preliminare ale alegerilor primarilor din sate, comune oraşe şi municipii, precum şi configuraţia turului doi din 28 iunie, denotă aceleaşi tendinţe, urgenţe, responsabilităţi şi pericole.
Valeriu Vasilica, IPN
