logo

Implicarea Republicii Moldova în proiectele PESCO este oportună, conferință


https://www.ipn.md/ro/implicarea-republicii-moldova-in-proiectele-pesco-este-oportuna-conferinta-7967_1068539.html

Cooperarea structurată permanentă a UE în domeniul securității și apărării (PESCO) cu statele membre ale Parteneriatului Estic este un obiectiv care în prezent nu poate fi realizat. Implicarea Republicii Moldova în proiectele PESCO este oportună, deoarece îi va fi oferită capacitatea să răspundă unor eventuale dezastre naturale și crize militare. Opiniile au fost exprimate în cadrul unei conferințe naționale, organizate de către Institutul pentru Politici și Reforme Europene în cooperare cu Fundația Hanns Seidel, transmite IPN.

Tatiana Molcean, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, a menționat că Republica Moldova are stabilită ca prioritate consolidarea cooperării cu UE. Deși criteriile generale spun că țările Parteneriatului Estic pot participa la PESCO în baza angajamentului disponibilității, aceste criterii nu sunt clar definite. „Sper că în viitorul apropiat va fi făcut acest pas care ne va permite nouă să beneficiem de anumite proiecte”, a menționat Tatiana Molcean. Secretarul de stat a mai spus că Republica Moldova își dorește o cooperare mai strânsă cu UE pentru dezvoltarea și consolidarea capacităților de apărare.

Mihai Mogîldea, expert IPRE, a opinat că Republica Moldova trebuie să se implice în proiectele PESCO. Acest lucru poate fi făcut prin adoptarea unui cadru strategic, de către Guvern, în care să se menționeze că țara își dorește sporirea personalului implicat în misiunile UE de acest gen. La fel, UE trebuie să-și crească prezența în Republica Moldova pentru a ajuta la dezvoltarea instrumentelor și mecanismelor de apărare, a remarcat expertul IPRE.

Potrivit ambasadorului României la Chișinău, Daniel Ioniță, astăzi întreaga Europă se confruntă cu același set de provocări, riscuri și amenințări, cărora împreună trebuie să le facem față. În opinia ambasadorului, acest lucru poate fi realizat printr-o cooperare strânsă în interiorul UE, dar și prin angajarea statelor membre ale UE în dialog cu partenerii din Parteneriatul Estic.

Diplomatul a mai menționat că UE are interes direct și imediat să ajute Republica Moldova să se mențină pe calea reformelor democratice, să-și respecte angajamentele asumate. De asemenea, NATO a lansat o serie de proiecte și programe pentru Moldova care vizează reforma forțelor armate, obiective care nu adus atingere statutului de neutralitate.

Consiliul European a adoptat în 2017 o decizie de stabilire a cooperării structurate permanente, numită PESCO, unde statele UE și-au propus să coopereze mai strâns în domeniul securității și al apărării și să dezvolte în comun măsuri de apărare, să investească în proiecte comune și să îmbunătățească domeniul securității și al apărării.