Implicarea femeilor în procesele decizionale este dependentă de schimbarea mentalităţii, opinii
https://www.ipn.md/ro/implicarea-femeilor-in-procesele-decizionale-este-dependenta-de-schimbarea-menta-7967_985082.html
Implicarea mai amplă a femeilor în viaţa politică şi dezvoltarea economică a ţăroo depinde, mai întâi de toate, de schimbarea mentalităţii, atât a bărbaţilor, cât şi a femeilor. Acesta este concluzia experţilor care au participat joi, 9 septembrie, la masa rotundă cu tema: „Ce beneficii aduce implicarea femeilor în viaţa politică şi dezvoltarea economică”, transmite Info-Prim Neo.
„Nu este suficient să avem o lege scrisă pentru ca femeia şi bărbatul să fie pe picior de egalitate. Nu pot să spun că cauza participării joase a femeilor este inacţiunea Parlamentului şi Guvernului. Cauza vine din educaţia şi mentalitatea cetăţenilor”, a declarat preşedintele Comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie, Liliana Palihovici.
Parlamentara a subliniat că femeile ar trebui să conştientizeze că rolul şi locul lor nu este doar de susţinător al familiei. Femeia ar trebui să se implice în toate domeniile importante, iar această motivaţie ar trebui să vină mai întâi de la ea.
„Când vorbim de funcţii elective nu putem spune că numărul femeilor implicate este mai mic în comparaţie cu cel al bărbaţilor, doar că femeile nu au aceleaşi pârghii de implicare în acest proces. Iar acest lucru se întâmplă pentru că femeia nu este suficient de promovată ”, a subliniat Liliana Palihovici.
Vicepremierul Ion Negrei, care coordonează activitatea Comisiei guvernamentale pentru egalitatea de gen, afirmă că în comparaţie cu 2005, numărul femeilor implicate în structurile decizionale a crescut. Numărul femeilor în Parlament a crescut cu 8% , iar în consiliile locale cu 12%.
„Se atestă o creştere a gradului de implicare a femeilor în activităţile economice, dar şi politice. Acest lucru este confirmat de studiile efectuate. Totodată Guvernul a iniţiat un şir de activităţi prin care numărul femeilor angajate să fie în creştere în raport cu cel al bărbaţilor”, a menţionat Ion Negrei.
Legea cu privire la egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi a fost adoptată de Parlamentul Republicii Moldova în anul 2006. „Anii trecuţi am avut mai multe femei implicate în viaţa politică, femei miniştri, ambasadori. Este important astăzi ca partidele politice să tragă concluzii, să le dea funcţii decizionale femeilor”, a menţionat Boris Gîlcă , reprezentantul adjunct al Fondului ONU pentru Populaţie în Moldova.
În context, Corina Fusu, preşedintele Organizaţiei femeile liberale, a menţionat că este demonstrat pe exemplul ţărilor europene că implicarea femeilor în activităţile economice, dar şi politice, atrage după sine o reuşită vizibilă. „Din punct de vedere legislativ trebuie să avem o lege care să prevadă rata de participare a femeilor în listele electorale. Noi nu avem o asemenea lege, dar avem partide care prevăd în statul său o rată de participare a femeilor. Cel mai important însă e ca societatea să ajungă la alt nivel de mentalitate” a adăugat Corina Fusu.
La sfârşitul mesei rotunde, organizată de Misiunea OSCE în Moldova, va fi adoptată foaia de parcurs privind respectarea şanselor egale pentru femei şi bărbaţi în cadrul proceselor decizionale.