logo

Implicarea cadrelor didactice în procesul de colectare a banilor pentru examenele de absolvire este interzisă


https://www.ipn.md/ro/implicarea-cadrelor-didactice-in-procesul-de-colectare-a-banilor-pentru-7967_964329.html

Implicarea cadrelor didactice în procesul de colectare neautorizată de bani pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor este interzisă, a declarat vineri, 13 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă, şefa Direcţiei generale Educaţie, Ştiinţă, Tineret şi Sport (DGETS) a municipiului Chişinău, Tatiana Nagnibeda. Potrivit ei, conform unui plan special de acţiuni elaborat de Consiliul de Administraţie al DGETS, interdicţia respectivă a fost discutată cu manageri principali ai instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi cu managerii şcolari la nivel de direcţii din sectoare, cu preşedinţii asociaţiilor obşteşti de părinţi din cele 152 şcoli, cu conducerea Ministerului Educaţiei şi Tineretului, funcţionari ai administraţiei publice locale, inclusiv procurorul municipiului. În cadrul acestor întruniri s-a atenţionat despre necesitarea respectării statutului Asociaţiilor Obşteşti, legal înregistrate, de asigurare a transparenţei, respectare a principiului benevol la colectarea fondurilor pentru susţinerea procesului educativ în şcoală, informare a părinţilor. În fiecare DETS de sector au fost instituite telefoane de încredere unde părinţii pot comunica despre cazurile în care sunt forţaţi să contribuie cu bani la organizarea examenelor. La Direcţia generală telefonul de încredere este 20.16.30, în sectorul Botanica – 76.15.36, la Buiucani – 23.28.19, în sectorul Centru – 27.17.03, la Ciocana – 33.11.34, la Râşcani – 44.43.39. Tatiana Nagnibeda a menţionat însă că toate aceste activităţii sunt doar măsuri profilactice menite să informeze părinţii despre faptul că examenele de absolvire sunt gratuite şi că ei nu trebuie să se implice în organizarea lor. Potrivit ei, depistarea şi tragerea la răspundere a cadrelor didactice, implicate în colectări neautorizate, nu ţine de competenţa DGETS, ci a organelor de drept. Totodată, sursa citată a salutat activităţile Asociaţiilor părinteşti înregistrate legal, care colectează resurse financiare pentru susţinerea material-didactică a şcolilor. Ea a menţionat că în ultimii ani, prin contribuţiile financiare ale părinţilor, s-a făcut mult în sensul reparaţiei şcolilor, asigurării cu carte şi materiale didactice. Cu toate acestea ea a menţionat că pe viitor DETS intenţionează să direcţioneze fondurile colectate de la părinţi mai mult pentru sporirea calităţii studiilor, decât pentru reparaţii. În prezent, în municipiul Chişinău activează 152 de instituţii preuniversitare, unde îşi fac studiile 96591 de elevi. În vara anului 2007 vor absolvi ciclul gimnazial 10233 de elevi, şcoala medie de cultură generală – 3707 elevi, ciclul liceal – 5393 de elevi. MET a propus crearea în municipiu a 16 centre de susţinere a examenelor de bacalaureat (câte 310-350 de elevi în fiecare centru) şi 11 centre pentru susţinerea examenelor de absolvire în şcoala medie de cultură generală (câte 250-400 de elevi).