Societatea pe acţiuni „Termocom” a fost inclusă pe Lista debitorilor de importanţă vitală pentru economie, având în vedere că este furnizorul de bază al energiei termice pentru consumatorii municipiului Chişinău. Acest fapt va permite prelungirea, până la finele anului curent, a perioada de implementare a planului de restructurare a companiei, transmite IPN cu referire al o decizie a Guvernului.
Planul, prezentat de Ministerul Economiei, prevede fizionarea „Termocom”-ului cu CET-1 şi CET-2, precum şi aplicarea măsurilor de restructurare a managementului întreprinderii, de reducere substanţială a cheltuielilor de regie.
Solicitat să precizeze la ce etapă se află implementarea planului de restructurare, Vadim Ceban, şef de direcţie la Ministerul Economiei, a spus că au fost încheiate lucrările de evaluare a activelor celor trei întreprinderi. Urmează ca rezultatele să fie validate de către compania de consultanţă şi audit PricewaterHouseCoopers, care coordonează şi celelalte aspecte legate de pregătirea pentru fuziune a celor trei întreprinderi.
Cea de doua etapă a planului prevede soluţionarea problemei datoriilor de peste 2,5 mlrd lei, acumulate de „Termocom”.
Până la modificarea operată, termenul de implementare a procedurii expira la 31 mai 2013.