 |
|
| Dionis Cenuşa | |
Chiar dacă a trecut un an de la extinderea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) pe întreg teritoriul Moldovei, adică și în regiunea transnistreană, lipsește vreo confirmare oficială despre înregistrarea vreunui progres în această direcție. Deficitul de informație generează suspiciuni și, probabil, confuzii legate de statutul real al procesului de aliniere a Tiraspolului la angajamentele Chișinăului pe linia de liberalizare a comerțului cu UE. Acest articol vine să precizeze anumite aspecte (menționate în articolul IPN, 12 Ianuarie), dar și să prezinte o viziune de ansamblu asupra DCFTA în regiunea transnistreană, formulând întrebări către autorități și către partenerii europeni.
Găsirea unei formule acceptabile
Conform angajamentelor față de UE, din 1 ianuarie 2016, DCFTA devine obligatoriu spre implementare în toată țara. O asemenea prevedere rezultă din Acordul de Asociere (Art. 462), semnat în iunie 2014 și în vigoare din iulie 2016. Ignorarea acestei clauze poate genera consecințe grave, și anume anularea regimului comercial preferențial pentru teritoriul care nu se conformează, adică pentru regiunea transnistreană.
Pe parcursul lui 2015, Chișinăul și Tiraspolul au purtat tot felul de negocieri pentru a conveni asupra unei formule acceptabile, care ar permite aplicarea anumitor aspecte comerciale ale DCFTA (eliminarea taxelor la importurile din UE, asigurarea cerințelor de calitate și accesul autorităților de la Chișinău pentru efectuare activităților de supraveghere etc.). În schimb, întreprinderile din regiune rămân eligibile pentru a exporta în UE.
În noiembrie 2015, Bruxelles-ul a recepționat de la autoritățile moldovenești o listă cu angajamentele Tiraspolului, întitulate „măsuri pentru facilitarea accesului întreprinderilor transnistrene pe piața europeană”. UE a mediat pozițiile celor două părți, evitând însă multă publicitate, pentru a nu afecta cursul negocierilor și fără aceasta dificile. Dar nu UE, ci Chișinăul împreună cu Tiraspolul se fac responsabile de aplicarea corespunzătoare a prevederilor DCFTA. În fine, administrația separatistă a acceptat o serie de măsuri, agreate de către Chișinău, dar și de UE. Ulterior, pe 18 decembrie 2015, instituția superioară, constituită pe bazele Acordului de Asociere - Consiliul de Asociere UE-Moldova, a decis că DCFTA se implementează pe întregul teritoriu al țării începând cu 1 ianuarie 2016.
„Mecanismul” acceptat de Tiraspol
În realitate, nu există niciun mecanism clar prin care partea moldovenească asigură implementarea DCFTA în regiunea transnistreană, ci doar un set de angajamente („o foaie de parcurs”), necunoscute de către public, din partea Tiraspolului. Multe dintre acțiuni erau realizate anterior, în timpul regimului preferințelor comerciale autonome, și rămân valabile în continuare (precum, accesul autorităților specializate de pe malul drept la întreprinderile exportatoare din regiune).
Cele mai problematice acțiuni țin, în mare parte, de eliminarea și reducerea taxelor la importurile din UE, care constituie între 10-15 mln dolari SUA sau circa 5% din veniturile bugetare ale regiunii. Or, renunțarea la aceste venituri necesită o compensare din alte surse. Soluția principală, considerată cea mai oportună, dar și complicată, este reformarea politicii fiscale și introducerea TVA-ului, deocamdată inexistent în regiune. Introducerea TVA-ului se va răsfrânge asupra prețurilor la produsele de consum importate. Inevitabil, aceasta va afecta puterea de cumpărare a cetățenilor din regiune și va influența atitudinea publică față de autoritățile separatiste.
„Mecanismul” de implementare a elementelor DCFTA depinde strict de calculele politice ale Tiraspolului, racordate la interesele economice ale conglomeratului Sheriff, care a preluat controlul asupra legislativului și executivului separatist. Totodată, la fel ca și în cazul altor acțiuni ale Tiraspolului în raport cu Chișinăul și UE, avansarea „mecanismului dat”, de la formularea lui în 2015, este imposibilă fără aprobarea Rusiei.
Este implementat DCFTA sau nu?
Conform Deciziei Consiliului de Asociere UE-Moldova, din decembrie 2015, aplicarea DCFTA în regiunea transnistreană trebuia să fie re-examinată în termen de 10 luni, adică în noiembrie 2016, după care o dată pe an.
Aceeași decizie specifică că de monitorizarea implementării este responsabil Comitetul pentru Asociere (funcționarii moldoveni și europeni de rang înalt), care trebuie să raporteze, cel puțin o dată pe an, despre progrese către Consiliul de Asociere, alcătuit din membrii Guvernului de la Chișinău, și reprezentanții Bruxelles-ului (Comisia și Consiliul UE). Nicio prevedere nu impune obligații către Chișinău sau Bruxelles să prezinte în public rezultatele monitorizării.
Din conținutul deciziei Consiliului de Asociere rezultă că autoritățile trebuie să cunoască despre gradul de implementare a DCFTA în regiunea transnistreană. Dar, faptul că datele monitorizării lipsesc arată că transparența procesului contează destul de puțin.
Reticența autorităților de la Chișinău, dar și a Bruxelles-ului de a expune la lumină acest subiect ține de situația din regiunea transnistreană. Or, pe de o parte, europenii și Chișinăul vor să mențină liniște în jurul acestui subiect sensibil pentru Tiraspol, care este nevoit să combine integrarea euroasiatică, ca obiectiv geopolitic permanent, cu de facto liberalizarea graduală a comerțului cu UE – obiectiv economic (IPN, Septembrie 2016). Pe de altă parte, tăcerea Chișinăului și a UE (în cadrul Consiliului de Asociere) ar putea însemna că Tiraspolul nu a implementat deocamdată nimic semnificativ, procesul fiind în general extrem de anevoios.
Situația politică din regiune este în volatilă, iar conglomeratul Sheriff, contopit cu puterea politică de la Tiraspol, vrea să beneficieze de preferințele comerciale anterioare, preferabil fără a face careva modificări de ordin fiscal (TVA). De aceea, Chișinăul și Bruxelles-ul urmăresc cu atenție mișcările noului lider de la Tiraspol Vadim Krasnoselki, și a organului legislativ separatist, dominat de sateliții lui Sheriff.
Pentru UE este esențială reducerea și eliminarea treptată a taxelor de import, de aceea, ajustările inițiate în politica tarifară vamală la o serie de categorii de produse (Administrație de la Tiraspol, Decembrie 2016) reprezintă un semnal pozitiv. Aceasta însă pare insuficient pentru a proba că elementele DCFTA sunt implementate cu adevărat și ireversibil în și de către regiune. Spre exemplu, obiectivele noii administrații de la Tiraspol vin să contrazică aceste așteptări. Potrivit lor, este exclusă creșterea presiunii fiscale asupra întreprinderilor din regiune, dar și asupra persoanelor fizice. Din contra, Krasnoselski a stabilit pentru 2017 oferirea unor noi facilități și „primăveri” fiscale. Asemenea decizii nu favorizează deloc ideea introducerii TVA-ului ce ar stimula și mai mult angajamentul de reducere sau anulare a taxelor la import.
În loc de concluzie...
Deocamdată nu există dovezi clare, prezentate de către autoritățile de la Chișinău sau Bruxelles, privind implementarea elementelor centrale ale DCFTA de către Tiraspol, și anume eliminarea și reducerea taxelor la importurile europene.
Cu toate acestea, exporturile din regiune continuă să ajungă pe piața UE, în baza practicilor vechi, existente în perioada regimului preferențial autonom, dar numai pentru că Tiraspolul s-a angajat să se conformeze. Așadar, deocamdată putem spune că partea europeană și Chișinăul implementează DCFTA, ceea ce permite îi Tiraspolului să exporte. Același lucru însă nu poate fi spus despre regiunea transnistreană.
Transparența procesului de implementare a DCFTA în regiunea transnistreană este omisă, deși acest principiu face parte din corpul Acordului de Asociere. Atât Chișinăul, cât și Bruxelles-ul, sunt obligate să familiarizeze opinia publică din Moldova și din UE cu mersul lucrurilor.
În fine, un eventual „mecanism” privind implementarea DCFTA în regiunea separatistă trebuie, în primul rând, instituționalizat și după asta făcut public, inclusiv rezultatele monitorizării. În caz contrar, se creează impresia că procesul este secretizat, anumite lucruri fiind ascunse în mod deliberat de publicul moldovenesc și cel european.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.