logo

Impact violent în apropiere de Peresecina. Un microbuz a fost făcut zob


https://www.ipn.md/ro/impact-violent-in-apropiere-de-peresecina-un-microbuz-a-fost-7967_1043929.html

Un impact violent, cu implicarea unui microbuz și a unui autocamion, a avut loc în dimineața zilei de 5 septembrie pe traseul R-6 Chișinău-Bălți, în apropiere de Peresecina, direcția spre municipiul Orhei.

Solicitată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Orhei, Irina Burdujan, a menționat că în urma impactului nimeni nu a avut de suferit. Ambii șoferi au fost supuși testului alcoolscopic prin care s-a constatat că nu se aflau în stare de ebrietate.

Șoferul microbuzului, în vârstă de 52 de ani, pe fonul oboselii, din neatenție a tamponat autocamionul care se afla pe acostament din cauza defecțiunilor tehnice ale cutiei de viteze. Lovitura a fost cu partea dreaptă a microbuzului, în partea stângă din spate a remorcii autocamionului.

În urma impactului, microbuzul a fost distrus, dar șoferul a scăpat cu viață. Alte circumstanțe ale accidentului se stabilesc.