logo

ÎMM analizează noile oportunităţi de dezvoltare


https://www.ipn.md/ro/imm-analizeaza-noile-oportunitati-de-dezvoltare-7966_1030873.html

Reprezentanţii întreprinderilor mici şi mijlocii din Moldova s-au întrunit, joi, în cadrul conferinţei anuale a companiilor din acest sector. Premierul Pavel Filip, în cuvântul de salut, a menţionat că ÎMM din ţară au demonstrat la modul practic că reuşesc să se dezvolte. Numărul acestora a atins cifra de 50 de mii sau 97% din toate companiile care activează în ţară. ÎMM le revine 55% din locurile de muncă existente, iar ponderea în PIB constituie 38%, transmite IPN.

Printre acţiunile întreprinse de autorităţi pentru a susţine acest sector al economiei, premierul a punctat diminuarea numărului de controale, dar şi a numărului organelor cu funcţii de control, optimizarea actelor permisive eliberate pentru iniţierea şi desfăşurarea afacerilor. Acestea până la finele anului vor fi reduce la jumătate, adică de la 414 la circa 200. Premierul a reiterat că pentru instituţiile statului problemele antreprenoriatului se află în prim plan deoarece antreprenorul creează locuri de muncă şi  plăteşte salarii, contribuţia  ÎMM la îmbunătăţirea vieţii oamenilor fiind esenţială.

Şeful delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, a menţionat că, deşi exporturile pe piaţa UE s-au majorat, mai este mult de lucru în ceea ce priveşte sporirea competitivităţii ÎMM din Moldova, diversificarea produselor exportate. „Noi vă asigurăm că vom susţine şi în continuare sectorul ÎMM din Moldova”, a spus ambasadorul european.

În cadrul conferinţei a fost lansată în premieră iniţiativa de stimulare a proceselor investiţionale locale. Trei tineri antreprenori şi-au prezentat  proiectele investiţionale pentru a colecta fonduri  în vederea implementării acestora, inclusiv de la cei prezenţi la conferinţă. Două proiecte ţin de domeniul agricol, iar unul  vizează  dezvoltarea fitness-ului în mediul rural, în două sate din raionul Ştefan Vodă.

În acelaşi eveniment, 20 de antreprenori din sectorul ÎMM au fost desemnaţi învingători ai  concursului naţional „Cel mai bun antreprenor din sectorul ÎMM”, la nouă nominalizări. Una din premiante, Tatiana Vetrilă, din Rezina, a spus că datorează în mare parte reuşita afacerii iniţiate în domeniul confecţiilor lansării incubatorului de afaceri deschis în  acest raion. „Aici am fost ajutaţi, în special în primele luni. Prezenţa unui incubator de afaceri, instruirea şi sfaturile obţinute, facilităţile la închirierea spaţiilor pentru businessul nostru ne-a fost de mare folos”, a spus ea.

Organizatorii au premiat şi şase învingători ai concursului „ÎMM model de responsabilitate socială”. Cei nominalizaţi au primit premii băneşti şi cadouri din partea sponsorilor.

Obiectivul pe care şi-l propun autorităţile este să atingă, către anului 2020,  proporţia de 25 de ÎMM la 1000 de locuitori.