logo

Îmbunătăţiri ale condiţiilor de subvenţionare a producătorilor agricoli


https://www.ipn.md/ro/imbunatatiri-ale-conditiilor-de-subventionare-a-producatorilor-agricoli-7966_992542.html

Utilizatorii de produse de uz fitosanitar şi fertilizanţi care au depus cereri de acordare a subvenţiilor în 2010 şi care au rămas nefinanţate din lipsa mijloacelor financiare, vor avea posibilitatea să beneficieze de acestea. Guvernul a prelungit termenul de examinare a cererilor cu o lună, adică până la 1octombrie, transmite Info-Prim Neo. Comentând modificările în acest sens operate într-o decizie anterioară a executivului privind modul de repartizare a mijloacelor fondului de susţinere a producătorilor agricoli, ministrul agriculturii şi industriei alimentareVasile Bumacov a spus că după rectificarea bugetului pe 2011şi alocarea suplimentară a unor surse în fondul de subvenţionare, producătorii vor primi subvenţiile calculate în baza cererilor respective. De asemenea, conform modificărilor şi completărilor, a fost exclusă condiţia de eligibilitate pentru subvenţii a acelor producători, care au restanţe faţă de Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului 2-KR la creditele tehnice alocate din bugetul de stat în anii 2004-2009 pentru stimularea creării staţiunilor tehnologice. A fost modificată şi formula de calcul la stimularea creditării producătorilor agricoli de către bănci şi organizaţiile de microfinanţare, astfel ca toţi beneficiarii de credite să fie puşi în aceleaşi condiţii. Alte modificări se referă la excluderea valorii maxime a sprijinului acordat la stimularea creşterii animalelor de prăsilă şi menţinerii fondului genetic, întrucât, anterior, beneficiarii care efectuau investiţii majore erau dezavantajaţi în raport cu cei care ale căror investiţii erau mai mici. Totodată, a fost introdusă o completare prin care se creează posibilitatea de accesare a sprijinului financiar pentru compensarea parţială a cheltuielilor aferente procurării motocultivatoarelor, în mărime de 25% din cost, per unitate.