logo

Ilie Cazac a fost bătut pentru că a cerut graţiere de la Igor Smirnov


https://www.ipn.md/ro/ilie-cazac-a-fost-batut-pentru-ca-a-cerut-gratiere-7965_992565.html

Tânărul condamnat de către regimul de la Tiraspol la 14 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Republicii Moldova, Ilie Cazac, a fost crunt bătut de către reprezentanţii autorităţilor neconstituţionale, pentru că a scris o scrisoare de graţiere către liderul regiunii transnistrene, Igor Smirnov. Mama tânărului, Stela Surchicean, a declarat pentru Info-Prim Neo, că a aflat din surse neoficiale că Ilie a fost bătut, iar prietenii săi sunt presaţi ca să nu comunice cu el. Acum, mama tânărului nu ştie în ce stare se află fiul, pentru că nu are acces pentru întrevederi. „Ilie a fost bătut ieri noaptea. Nu ştiu care este starea lui, nu ştiu cum se simte şi nici nu ştiu ce să mai fac. Din surse neoficiale am aflat că autorităţile neconstituţionale fac tot posibilul ca să-l treacă în alt penitenciar unde să fie izolat complet de societate”, povesteşte derutată mama tânărului. Stela Surchicean spune că Ilie, posibil, va fi transferat în penitenciarul din Glinoaia. „Aici unde este închis Ilie acum, el poate să se plimbe pe teritoriu, să iasă la bibliotecă, să facă sport, iar acolo, în Glinoaia, va fi izolat complet. Autorităţile neconstituţionale doresc să-l izoleze complet de lume, să nu afle nimeni de el şi niciodată să nu iasă din penitenciar pentru că a văzut şi a aflat mult”, spune mama tânărului. Stela Surchicean mai spune că speră mult ca întrevederea dintre premierul Vlad Filat şi liderul regiunii transnistrene, care va avea loc în Germania, să dea roade, deşi nu exclude că Ilie a fost bătut la dispoziţia lui Igor Smirnov. „Cred că Ilie a fost bătut chiar acum când Igor Smirnov nu este în ţară, adică în caz de ceva, acesta să aibă un argument că a fost plecat”, susţine mama tânărului. Ilie Cazac a scris o scrisoare de graţiere către Igor Smirnov pe 1 august, la care a primit refuz. Cea dea a doua scrisoare a fost expediată o săptămână mai târziu. Ilie Cazac, fost angajat al Inspectoratului Fiscal din Bender, a fost reţinut în luna martie 2010. La 9 februarie curent, tânărul a fost condamnat de către autorităţile neconstituţionale din regiunea transnistreană la 14 ani de închisoare „pentru trădare de stat şi spionaj în favoarea Republicii Moldova”. Câteva luni mai devreme, în decembrie 2010, cu aceeaşi formulă jurnalistului Ernest Vardanyan a fost condamnat la 15 ani de închisoare, fiind graţiat la patru luni de la pronunţarea sentinţei. Ernest Vardanyan a depus cerere de graţiere.