Ilarion Popa va fi demis
https://www.ipn.md/ro/ilarion-popa-va-fi-demis-7965_996923.html
Premierul Vlad Filat i-a cerut vicepremierului Valeriu Lazăr, ministru al economiei, să propună, în următoarea şedinţă a Cabinetului de miniştri, proiectul de decizie privind demiterea viceministrului economiei, Ilarion Popa, transmite Info-Prim Neo.
Ilarion Popa coordonează în minister problemele sectorului energetic şi este învinuit de premier că noile contracte de aprovizionare a Republicii Moldova cu energie electrică au fost semnate cu întârziere.
Vlad Filat a apreciat că negocierile şi rezultatele atinse au pus în dificultate Guvernul şi a alertat întreaga societate. Premierul a cerut ca toate contractele de aprovizionare cu energie electrică să fie negociate cu trei luni înainte de expirarea celor anterioare ca să fie bugetate surse pentru plata energiei în instituţiile de stat, precum şi pentru stabilirea compensaţiilor categoriilor vulnerabile de populaţie. Ministerul Economiei urmează să prezinte modificări în legislaţie privind obligaţiile distribuitorilor de energie.
În alt context, premierul a comunicat că, tradiţional în luna aprilie, Guvernul urmează să prezinte Parlamentului raportul de activitate. Vlad Filat a cerut miniştrilor să vină cu informaţii actualizate pe segmentele pe care le gestionează.