Tranzacțiile investigate în dosarul de finanțare ilegală a Partidului politic „Șansă” sunt de ordinul milioanelor de lei, iar majoritatea dintre ele sunt din Federația Rusă. Banii erau destinați pentru coruperea alegătorilor și fraudarea procesului electoral. Detalii în acest sens au fost prezentate de către șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, într-o conferință de presă, transmite IPN.
Șeful IGP a declarat în perchezițiile desfășurate joi au fost vizate trei municipii și 19 raioane, iar numărul localităților este mult mai mare. Potrivit lui, marea majoritate a tranzacțiilor documentate vin din Federația Rusă, fiind gestionate de gruparea criminală Șor în interesul Partidului politic „Șansă”.
Viorel Cernăuțeanu a menționat că personale implicate erau rugate să aducă veniturile legale ca să aibă acoperire în listele de finanțare pentru partidul respectiv. În cazul pensionarilor, așa-zisele donații erau de până la 2000 de lei, iar în cazul persoanelor angajate – de la 9 mii de lei. „Dar acest lucru de fapt este o curată amăgire, o curată camuflare și o formă de spălare a banilor prin intermediul acestor persoane, fapt probat prin acțiunile de documentare”, a precizat șeful IGP:
Potrivit lui, în cadrul documentării s-a constatat că o serie de candidați independenți au implicare directă și subordonată Partidului „Șansă. S-a mai constatat că semnăturile au fost colectate prin falsificare de către reprezentanții acestui partid în interesul așa-zișilor candidați independenți.
După perchezițiile de joi, au fost reținute trei persoane. Însă, potrivit șefului IGP, în investigații sunt vizate zeci de persoane, iar unele dintre ele cooperează cu organele de drept.