Până la amiază, Inspectoratul General al Poliției a înregistrat 57 de încălcări ale legislației electorale. La un briefing de presă, șeful-adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Marin Maxian, a declarat că poliția documentează patru cazuri de presupusă mituire electorală, şase cazuri de fotografiere a buletinele de vot şi trei cazuri de sesizări cu privire la împiedicarea de a exercita dreptul la vot. Alte încălcări țin de amplasarea afișajului electoral în raza a mai puțin de 100 de metri de la secția de votare, agitație electorală şi cazuri de transportare organizată a alegătorilor la secțiile de votare, transmite IPN.
„La Ştefan Vodă, o persoană în etate nu a nimerit în lista de deplasare a urnei mobile la domiciliu. Într-un alt caz, o persoană s-a deplasat fără mască la secţia de votare, acesta a sesizat poliţia că nu i-a fost permis accesul la votare. I s-a oferit masca, însă dumnealui a refuzat. Avem un caz în Făleşti unde un funcţionar degrevat a creat impedimente anumitor grupuri de persoane ca să meargă la secţia de votare. Toate aceste cazuri se examinează”, a detaliat șeful-adjunct al Inspectoratului General al Poliției.
Poliția documentează și 21 de cazuri de încălcări admise în adiacentul secţiilor de votare. E vorba de huliganism, conflicte sau apariţii în stare de ebrietate. „În continuare, monitorizăm comportamentul persoanelor şi evaluăm situaţiile create în teritoriu. Poliţia întreprinde măsuri în vederea descurajării comportamentelor ilegale şi intenţiilor de a destabiliza situaţia. Recomandăm cetăţenilor să-şi desfăşoare liber şi decis dreptul la vot. Dacă cunosc despre anumite abateri, încălcări electorale, să sesizeze poliţia”, a îndemnat Marin Maxian.