logo

Igor Zubcu: Faptul că doar un salariat întreține un pensionar reprezintă un mare risc


https://www.ipn.md/ro/igor-zubcu-faptul-ca-doar-un-salariat-intretine-un-7967_1095597.html

În condițiile unei inflații de peste 30% salariu minim în Republica Moldova pentru anul 2023 trebuia să fie de cel puțin 5 mii de lei. O spune președintele Confederației Naționale a Sindicatelor, Igor Zubcu, potrivit căruia toate prevederile europene stipulează că salariu minim trebuie să reprezintă cel puțin 50% din salariu mediu pe țară. Guvernul însă n-a dat curs propunerii sindicatelor, iar salariu minim pentru anul 2023 a fost stabilit de 4 mii de lei, notează IPN.

Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor spune că majorarea până la 4 mii de lei a salariului minim pentru anul 2023 este prea mică în condițiile creșterii galopante a prețurilor. Igor Zubru spune că salariu minim actual nu le permite angajaților să atingă limita pensiei minime, iar statul este obligat să compenseze diferența.

„La sfârșitul anului am avut o inflație de peste 30%, văzând această creștere a prețurilor noi am venit cu propunerea încă din toamna anului trecut, ca de la 1 ianuarie 2023 să venim cu un salariu minim de 5 mii de lei. Carta socială europeană și directiva Uniunii Europene privind salariu minim stipulează că salariu minim în țară trebuie să fie cel puțin 50% din salariu mediu. Pentru anul trecut salariu mediu prognozat era de 9.900 de lei, noi am venit cu propunerea ca salariu minim să fie 5 mii de lei. Salariu minim trebuie să-i permită salariatului să iasă la o pensie minimă, totodată suma de 5 mii de lei acoperea inflația de 30% ”, a spus Igor Zubcu în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Igor Zubcu spune că propunerea privind majorarea salariului minim până la 5 mii de lei a fost agreată și de reprezentanții patronatelor. Măsura ar fi contribuit la eradicarea fenomenului salariului în plic și ar fi adus mai multe venituri la stat prin taxe și impozite.

„Și patronatele au recunoscut că este posibil de achitat un salariu de 5 mii de lei, iar asta ar duce la eliminarea concurenței neloiale. De toți este recunoscut că niciun angajat nu achită salarii mai mici de 4-5 mii de lei, doar că o parte este salariu oficial, iar diferența care se plătește în plic este parte a economiei tenebre, gri. Cu cât majorăm mai mult salariile, cu atât patronii achită mai mult salariile în alb și asta aduce mai multe impozite și taxe la stat. Guvernul n-a găsit bani pentru majorarea până la 5 mii de lei, dar dacă era să fie salariul minim 5 mii de lei, acest lucru ar aduce venituri la fondul asigurărilor sociale, medicale. Pentru noi este important ca aceste fonduri să crească, pentru că acum un salariat întreține un pensionar și acest lucru este un risc. Ar fi bine ca măcar doi salariați să întrețină un pensionar”, a mai spus președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.

Încă în decembrie 2022 Guvernul Republicii Moldova a stabilit că de la 1 ianuarie 2023
salariul minim pe țară este de 4 mii de lei pentru un program complet de lucru de 169 de ore. Astfel, din bugetul de stat pentru anul 2023 au fost alocate suplimentar 285 de milioane de lei, necesare pentru achitarea salariului minim majorat pentru angajații din sectorul bugetar, cu excepția autorităților și instituțiilor publice aflate la autogestiune.