Igor Smirnov declară că se va pensiona doar atunci când comunitatea internaţională va recunoaşte Transnistria
https://www.ipn.md/ro/igor-smirnov-declara-ca-se-va-pensiona-doar-atunci-cand-comunitatea-internationa-7965_961082.html
Liderul autoproclamatei republici nistrene, Igor Smirnov susţine că se va pensiona doar atunci când statalitatea Transnistriei va fi recunoscută de comunitatea internaţională.
Potrivit presei din regiunea transnistreană, Smirnov a făcut aceste declaraţii luni, 4 septembrie, la Tighina, unde a participat la o festivitate consacrată celei de a 15-a aniversări a unei mişcări de femei, conduse de Galina Andreeva. „Doar atunci când vom fi recunoscuţi, mă voi pensiona” a declarat Smirnov în discursul rostit în faţa participantelor la eveniment.
Liderul separatist şi-a confirmat intenţia de a candida pentru a treia oară pentru funcţia de preşedinte al Transnistriei. Alegerile prezidenţiale în republica autoproclamată sunt preconizate pentru 17 decembrie anul curent.
Legislaţia pretinsei republici nistrene nu limitează numărul de mandate de preşedinte la care poate aspira o persoană.
La referendumul anunţat de administraţia nerecunoscută de la Tiraspol pentru 17 septembrie vor fi propuse 2 întrebări ”Susţineţi independenţa Transnistrei şi o viitoare aderare a regiunii la Federaţia Rusă?” şi ”Consideraţi posibilă renunţarea la independenţa Transnistriei, cu o viitoare intrare în componenţa R. Moldova?”. Atât Chişinăul cât şi statele occidentale şi organizaţii internaţionale au anunţat că referendumul nu este legitim şi nu vor fi recunoscute rezultatele acestuia. Pe de altă parte, mai mulţi oficiali ruşi au anunţat în repetate rânduri că referendumul ar putea fi recunoscut de către Moscova.