logo

Igor Grosu: Suntem gata să ne asumăm actul guvernării


https://www.ipn.md/ro/igor-grosu-suntem-gata-sa-ne-asumam-actul-guvernarii-7965_1080538.html

Premierul desemnat, Igor Grosu, spune că este gata să-și asume responsabilitatea pentru actul guvernării, iar dacă va obține vot de încredere din partea Parlamentului va începe remanierile guvernamentale pentru a depolitiza funcțiile de demnitate publică. Mai mult, Igor Grosu spune că poartă discuții cu reprezentanții PSRM, PDM, PAS și Platforma DA, însă nu intenționează să ceară sprijin în Legislativ deputaților Pro Moldova și Pentru Moldova, notează IPN.
 
Candidatul la funcția de prim-ministru spune că echipa cu care vine în fața deputaților este aproape similară celei conduse anterior de Natalia Gavrilița, întrucât sunt oameni profesioniști care au acceptat să-și asume responsabilitatea pentru actul guvernării.

„Suntem pregătiți pentru ambele scenarii, în cazul în care Guvernul va fi votat, repede vom intra în acțiune, în cazul în care nu va fi votat, vom intra pe altă pistă. Am avut discuții de tatonare cu Platforma DA, am avut discuții foarte bune cu PDM, ne-am întâlnit și cu reprezentanții PSRM. Cu celelate fracțiuni eu nu cred că pot avea discuții, inclusiv din cauza evenimentului care s-au consumat în Parlament cu ridicarea imunității. Nu putem miza pe votul unor formațiuni în care sunt astfel de persoane”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii  „În Profunzime” de la ProTv.

Igor Grosu spune că PAS nu renunță la ideea alegerilor parlamentare anticipate, dar situația pandemică precară în care ne aflăm impune necesitatea învestirii unui Guvern plenipotențiar care să poată debloca asistența financiară externă. Primele acțiuni în calitate de Guvern plenipotențiar vor viza remanierile guvernamentale.

„Situația pandemică ne impune să venim cu această abordare. Deja i-am rugat pe colegi să-și pregătească temele, vom face modificări la capitolul secretari de stat, reprezentanți ai Guvernului în teritoriu și alte funcții de demnitate publică. Fiecare ministru are sarcina să aibă lista de remanieri guvernamentale, astfel ca la prima ședință să facem remanierile necesare și să ne apucăm de treabă ”, a spus Igor Grosu.

Premierul desemnat spune că nu are o certitudine, dacă va fi votat în Parlament sau nu, dar formațiunea sa este pregătită pentru ambele scenarii.

„Unii sunt gata să voteze orice numai să nu vină anticipatele, i-am auzit și pe socialiști care au menționat că nu sunt dispuși să-mi acorde votul. Dacă cineva crede că lucrurile în țară vor degenera și asta va fi pus doar pe seama PAS, este o pistă greșită”, a spus Igor Grosu.

Potrivit lui Igor Grosu prioritățile de bază ale Executivului său, în eventualitatea în care va fi învestit, vor fi gestionarea crizei pandemice, curățarea instituțiilor statului de elemente corupte și organizarea alegerilor parlamentare anticipate.