logo

Igor Grosu: Referendumul va pune capăt tuturor speculațiilor


https://www.ipn.md/ro/igor-grosu-referendumul-va-pune-capat-tuturor-speculatiilor-7965_1101725.html

Referendumul va pune capăt tuturor speculațiilor dacă își doresc sau nu cetățenii Republicii Moldova aderarea țării la Uniunea Europeană. O spune președintele Parlamentului, Igor Grosu, potrivit căruia referendumul va oferi un tablou foarte clar privind dorința oamenilor de a fi parte a familiei europene. Pentru anul 2024, liderul partidului de guvernare spune că nu există riscuri militare la adresa Republicii Moldova, însă se arată convins că vor continua atacurile hibride venite din partea Kremlinului, notează IPN.

Președintele Parlamentului califică drept binevenită inițiativa președintelui Maia Sandu privind organizarea unui referendum în 2024. Igor Grosu spune că un astfel de exercițiu electoral va legitima dorința cetățenilor de a fi parte a blocului comunitar.

„Președintele Maia Sandu a ieșit cu această inițiativă. Această propunere de organizare a unui referendum a existat și anterior din partea reprezentanților opoziției. Referendumul își are menirea lui, dar contează și rezultatele alegerilor. Pentru că toate alegerile sunt un fel de referendum, în urma cărora vezi câți oameni au votat pentru o opțiune politică. Cred că acest exercițiu va pune punct speculațiilor dacă vor sau nu moldovenii în Uniunea Europeană. Am convingerea că moldovenii își doresc să fie parte a acestei familii europene, a unui spațiu al păcii și bunăstării. Este o piață de 500 de milioane de consumatori, reguli clare, nimeni nu te șantajează că nu-i place vinul sau mărul tău”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „În context” de la postul public de televiziune.

Igor Grosu se arată convins că în anul 2024 vor continua tentativele Rusiei de a destabiliza situația în Republica Moldova pentru a zădărnici parcursul european al țării. Șeful Parlamentului spune că Rusia aplică în raport cu Republica Moldova toate instrumentele unui război hibrid, însă se arată convins că aceste amenințări pot fi contracarate cu sprijinul instituțiilor statului și a partenerilor externi.

„Grație eroismului ucrainenilor, noi suntem păziți de un pericol de invazie din partea Federației Ruse. În același timp, nu suntem lipsiți de amenințările de ordin hibrid care vin din direcția Federației Ruse. Am avut embargo-uri, șantaj energetic. În 2023, Kremlinul a schimbat strategia, a dat mâna cu bandiții. Și spun asta cu toată responsabilitatea. Am impresia că n-au mai pus miza pe PSRM și partidele lor tradiționale, acum și-au dat fardul jos și au bătut palma cu bandiții, cu crima organizată. Cred că și în 2024 vor continua amenințările de tip hibrid, dar noi deja avem un fel de imunitate. Mă refer la instituții de forță mai pregătite, mai curajoase. Am căpătat încrederea prietenilor noștri europeni. Am deschis negocierile, vorbind în termeni fotbalistici, asta înseamnă că suntem în altă ligă. Și vom fi ajutați mai mult pentru a face față acestor amenințări”, a mai spus președintele Parlamentului.

La 24 decembrie, președintele Maia Sandu a solicitat Parlamentului organizarea unui referendum în timpul căruia cetățenii să se pronunțe dacă-și doresc sau nu aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Șeful statului solicită desfășurarea referendumului „la toamnă”, când urmează să aibă loc și alegerile prezidențiale. Potrivit noului Cod Electoral, un referendum republican nu poate fi organizat în aceeași zi cu alegerile locale, parlamentare sau prezidențiale.