logo

Igor Grosu în deschiderea sesiunii de toamnă: Avem o agendă parlamentară ambițioasă


https://www.ipn.md/ro/igor-grosu-in-deschiderea-sesiunii-de-toamna-avem-o-7965_1099268.html

„Avem o agendă parlamentară ambițioasă și o vom putea realiza cu succes doar dacă ne vom uni eforturile și vom face legile bune pentru toți oamenii, indiferent că sunt în țară sau se află în diasporă”. Declarația aparține președintelui Parlamentului, Igor Grosu, și a fost făcută la prima ședință din sesiunea de toamnă, transmite IPN.

Șeful legislativului a menționat că traversăm cea mai responsabilă perioadă din istoria Republicii Moldova. „2023 este un an în care trebuie să avansăm ireversibil în toate domeniile – justiție, economie, energetică, securitate, politică externă. Să ne facem bine temele pentru acasă, iar asta depinde, în primul rând, de noi, de fiecare funcționar, de fiecare cetățean”, a notat Igor Grosu.

Potrivit lui, în continuare pe lista priorităților legislative rămân securitatea energetică, avansarea reformelor în justiție și lupta cu corupția, dezvoltarea economică a țării și deschiderea unor noi locuri de muncă, modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea calității vieții în localitățile din Republica Moldova. La fel, o misiune importantă a Parlamentului pentru sesiunea de toamnă este continuarea controlului parlamentar asupra implementării Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, iar accentul va fi pus pe progresele atinse în procesul de armonizare a legislației naționale cu legislația Uniunii Europene.

Alte priorități enunțate de președintele Parlamentului țin de educația de calitate, agricultura sustenabilă, modernizarea sistemului de sănătate, protecția și extinderea suprafețelor de pădure. „Sunt domenii importante și trebuie să reușim să facem suficiente reforme ca să putem îndeplini obiectivul nostru pe termen mediu, care este aderarea la Uniunea Europeană până în 2030. Pentru prima dată în ultimele trei decenii, trăim nu doar speranța unui viitor mai bun, dar simțim încredere că acum avem șansa și datoria de a duce Moldova în Uniunea Europeană”, susține Igor Grosu.

Parlamentul s-a convocat astăzi în prima ședință plenară din sesiunea de toamnă 2023. Aceasta a fost inaugurată prin intonarea imnului de stat de către corul „Balada” din satul Măgdăcești din raionul Criuleni, laureat al unor premii naționale și internaționale, dirijoare – Diana Maxim-Ciutac.