logo

Igor Dodon: Vom apăra votul cetățenilor în caz că dreapta nu va recunoaște victoria noastră


https://www.ipn.md/ro/igor-dodon-vom-apara-votul-cetatenilor-in-caz-ca-8011_1082952.html

Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, care candidează la scrutinul din 11 iulie într-un bloc electoral cu Partidul Comuniștilor, susține că ei vor apăra rezultatele alegerilor și votul cetățenilor. Potrivit lui, aceasta „în cazul în care cei de dreapta vor încerca să nu recunoască victoria lor la parlamentare”. Politicianul a mai spus că, dacă rezultatele alegerilor nu vor fi recunoscute de către oponenții săi, ei vor ieși în stradă la protest, transmite IPN.

În cadrul unei emisiuni online, Igor Dodon a declarat că „toate aceste încălcări, care se comit acum legate de închiderea secțiilor de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului, dar și acele decizii privind secțiile pentru diasporă – toate se fac artificial de către partidele de dreapta, ca mai apoi să ceară nerecunoașterea acestor alegeri”. „Există riscuri reale ca, după 11 iulie, din cauza ambițiilor personale, a orgoliului și blocării procesului de desemnare a premierului, putem avea iar alegeri”, susține Igor Dodon.

„Mai au un scenariu – să nu recunoască aceste alegeri. Acest lucru înseamnă alegeri repetate în august – adică dacă lor nu o să le placă rezultatele și că nu au obținut majoritate, iar Blocul  Comuniștilor și Socialiștilor va câștiga. În 30 de ani de la independență , partidele de stânga mereu au învins în alegeri. Clar, pe urmă dreapta se unea împotriva noastră, dar noi câștigam mereu. Și acum vom lua locul întâi și lor le este frică. De ce fac această provocare legată de secțiile de vot pentru transnistreni? Înțeleg că pierd aceste alegeri și recurg la astfel de acțiuni”, a spus Igor Dodon.

Potrivit lui, trebuie să câștigi, iar apoi să-ți aperi victoria în stradă. „Îi îndemn pe toți să gândească și să acționeze anume așa”, a mai spus liderul PSRM.